99. Cu mască, fără mască

Ea avea pielea albastră,

Şi el la fel.

El îşi ascundea culoarea pielii,
Şi ea la fel.

Ei au căutat o persoană cu pielea albastră
Întreaga lor viaţă.

Dar au trecut unul pe lângă altul,
Şi niciodată nu au ştiut.

(Shel Silverstein)

Le putem găsi în fiecare casă. Unele sunt scoase din cutiile lor frumos colorate şi folosite o dată pe an pentru a-i speria pe vecini. Sau le folosim ca decoraţiuni frumoase, pe un perete verde-catifea. Sau ca amintiri de la carnavalul de la Veneţia.

Altele, cele strălucitoare, cu pietre semi-preţioase, sunt folosite la petrecerile de soi, în care e musai să fim cei mai admiraţi, cei mai strălucitori, să ne prefacem forţat în cei mai de succes oameni din oraşul acesta.

Unele măşti sunt aplicate cu religiozitate, în fiecare joi seară – în speranţa că ridurile vor dispărea şi porii se vor face mici de tot. Că petele şi pistruii vor dispărea, iar în locul lor pielea va arăta ca a unui nou născut. Că vom reuşi să părem mai tineri, mai verzi.

Şi mai există un tip de măşti pe care unii dintre noi le purtăm zilnic. Este acel zâmbet prietenos, prin care ţintim să părem mai fără griji decât suntem. Mai optimişti decât e cazul. Sau, mai rău, zâmbetul care ascunde cele mai perverse dintre intenţii. Este acea pereche de ochelari care ne poate face să părem cool, dar care ne şi fereşte de ochii indiscreţi ai lumii. Sau poate este acea volubilitate încântătoare, care ascunde, în realitate, teama de a rămâne fără cuvinte de spus sau vidul care poate da naştere la întrebări iscoditoare.

Fiecare om a purtat o mască, cel puţin o dată în viaţă. Masca de om rău, pentru a îndepărta pe cineva care a ajuns să ne facă prea mult rău. Masca de om optimist, pentru a compensa un mare gol, o mare depresi(un)e. Masca de iubită, amantă, soţie perfectă, pentru a evita să lăsam la vedere un putregai enorm, o dezamăgire sau un pântec care refuză să fie roditor.

Masca de bărbat mulţumit, pentru a deturna privirea de la o viaţă veşnic nesatisfăcătoare şi pe bună dreptate. Masca de copil cuminte, pentru a masca o dependenţă încă nedescoperită. Masca de vorbitor stăpân pe sine în faţa oricărei mulţimi, cu toate că palmele transpiră şi genunchii tremură imperceptibil. Şi o mulţime de altele asemenea.

Fiecare om poate să poarte chiar şi acum o mască. De aceea, trebuie să privim cu mare atenţie pentru a vedea adevărul din spatele măştii. Unii ascund anxietatea legată de îmbătrânirea precoce. Alţii ascund teama de ruina financiară. Alţii ascund o iubire care încă dăinuie şi alte cărei flăcări pâlpâie univoc. Dar mai sunt unii – consideraţi inconştienţi – care îşi lasă măştile jos. Dacă priveşti direct în ochii lor, vei vedea cine sunt cu adevărat şi ceea ce sunt capabili să facă.

[ Editorial publicat pe site-ul Majesty, pe 15 decembrie 2013 ]