Luna aceasta se implinesc 10 ani de când ceea ce scriam, cu religiozitate, zi de zi şi-a găsit drumul spre internet şi de când am început sa public pe ici pe colo câte ceva din gândurile mele. De 10 ani îmi tot torn picătură cu picătură din preaplinul inimii prin diferite locuri şi faţă de diferiţi oameni şi, privind în urmă, mă simt bucuroasă că uneori zilele voastre au fost un pic mai bune datorită vreunei frânturi de cuvânt presărate pe aici. Nu o spun eu, din mândrie, ci voi mi-aţi scris-o şi mă bucur ori de câte ori o citesc. Şi pentru asta vă mulţumesc colectiv pentru că, invariabil, şi zilele mele au devenit mai frumoase datorită vouă.
Totul a început pe un grup yahoo, pe numele lui Floare Albastră. Era 2005, abia scoteam nasul pe internet, dar atunci mi-a venit ideea de a crea o revistă online unde să public mai mult. În acest scop am învăţat singură HTML, am găsit găzduire gratuită pe angelfire şi am creat un site care este neterminat şi acum (dacă vreţi să vă amuzaţi daţi click aici - numai primul număr al revistei există).
Apoi, la finalul lui 2005 poetul (şi nu numai) Radu Ilarion Munteanu - pe care nu mai ştiu cum l-am cunoscut - mi-a sugerat să trimit un eseu la un concurs organizat de site-ul Liternet. Premiul era chiar publicarea eseului într-o zi, până la finalul anului. Şi nu ştiu cum s-a făcut că eseul meu a fost publicat pe 30 decembrie 2005. Îl puteţi citi aici, dacă nu aţi făcut-o până acum. Şi acum îmi amintesc emoţiile pe care le-am avut când mi-am văzut numele cocoţat acolo, în susul paginii.
A urmat activitatea la revista online Pasager, din care am păstrat doar eseul în memoria lui V.A.L., pe care îl puteţi citi aici. Era 2007 şi începeam să învăţ ce înseamnă să publici, să ai termen limită, să stai cu răsuflarea tăiată până la publicarea următorului număr. Ce mai emoţii!
Apoi, arareori am început să public ce mai gândeam şi simţeam. Multe au rămas în secţiunea de ciorne, pradă moliilor virtuale. Am preferat să mă ocup de organizarea timpului, de design interior, am scris articole despre orice altceva şi mai puţin despre ceea ce simţeam. Atunci a încolţit în mintea mea că ar trebui să mă apuc să scriu la reviste de design, pentru că prea mult îmi plăcea asta. După ce am trimis CV-ul şi câteva materiale la reviste de profil şi nu am primit niciun răspuns, am reconsiderat ce crezusem.
Însă, în 2011, când am reluat din plin scrisul pe blog constant, aproape zilnic, mi-am dat seama care este punctul meu forte - să îi fac pe oameni să se simtă bine, apreciaţi, optimişti, încurajaţi. Atunci începe şi colaborarea mea cu revista Semnificaţii, de pe site-ul Majesty, locul care mi-a oferit vizibilitate fără a-mi cere nimic în schimb - doar să public în fiecare dimineaţă de luni. Ceea ce am şi făcut o bucată de timp şi vreme de peste 100 de editoriale.
Apoi a fost plecarea în Anglia, postările lungi şi melancolice de atunci. Ploile puţine, dezamăgirile multe, dorul de casă, singurătatea şi foamea îndurate - toate au pus amprenta pe stilul meu. Încercam să par bravă, dar în toate nopţile adormeam plângând.
La începutul lui 2012, când am revenit acasă, blogul şi editorialele mele mi-au oferit ocazia de a scrie zilnic la o revistă de excepţie, Semnele Timpului, unde am descoperit că îmi place politica externă şi că îmi este la îndemână să scriu features despre Orientul mijlociu şi cel apropiat. Desigur, am descoperit multe altele acolo şi atunci (ca de exemplu ce înseamnă să-ţi exersezi gândirea critică), dar acestea au fost adevărate surprize deoarece nu îmi cunoşteam aceste laturi "creative". A fost prima dată când am fost plătită ca să scriu şi lucrul acesta încă mă onorează.
În prezent, editorialele mele pot fi citite pe aplicaţia DevoTin2015 şi găsite în arhiva acestui blog de către oricine doreşte. Este drept că cele mai multe sunt încă în ciorne, pentru că am vrut să le recitesc înainte de a le reda lumii virtuale (mai au litere mâncate, semne de punctuaţie puse aiurea etc). Pentru actualizări şi noutăţi, daţi like paginii de Facebook a blogului - unde voi posta zilnic, de luni. Le voi scoate din arhivă şi afişa cu plăcere.
Nu uitaţi şi de provocarea acestui an, la care încă mai aştept doritori. :)
Vă mulţumesc pentru că mă citiţi şi, mai ales, pentru preţuitele mesaje pe care mi le trimiteţi. Să vă fie zilele şi nopţile la fel de bune ca ale mele în aceşti 10 ani.
şi mă roagă să confirm că mă pot duce la spectacol. Evident că am confirmat şi, deşi auzisem numai lucruri înălţătoare despre piesă, habar nu aveam la ce mă duc.
