Vorbe pentru el, Omul


Dacă ar şti că numele lui apare aici, m-ar alerga prin tot cartierul Militari şi m-ar ciufuli de mi-ar merge fulgii. Aşa că nu îi voi scrie numele; în schimb îi voi scrie o urare dintr-o singură răsuflare, pentru ziua lui de naştere pentru că faţă în faţă nu aş putea. Aşadar, aceasta este o urare pentru el, Omul. 

Când deschizi un an nou de viaţă te simţi ca şi când ai în faţă toate surprizele pământului adunate sub aceeaşi fundiţă. În schimb el vede mereu bombe gata mereu să fie detonate, probleme, nu doar partea goală a paharului ci şi paharul ciobit. Când primeşti un dar te simţi ca şi când eşti un copil favorizat şi foarte răsfăţat. Desigur că el se simte ca şi când ceva mult mai mare i se va lua în schimbul darului tocmai primit. Când eşti iubit dincolo de cuvinte, nu îţi vine să crezi şi îţi vine să te ciupeşti non stop ca să verifici dacă nu cumva visezi. În schimb, el se teme neîncetat că iubirea se va termina într-un final. 

Aşadar pentru atâta pesimism, nu am decât un antidot: un an ca niciunul altul ca până acum. Dragul meu, îţi doresc un an în care toţi cei care te stresează să simtă că prezenţa lor nu este dorită şi să păstreze distanţa. Îţi doresc să laşi un pic mai mic focul la critică, nemulţumire şi depresie. Îţi doresc să reuşeşti să îţi bagi viaţa în viteza a treia şi să o trăieşti  după cum îţi este bine. 

Nu am reuşit niciodată să merg în pantofii tăi, dar sper că ţie îţi va fi mai uşor suportabil să o faci de azi înainte. Să fii preţuit şi iubit pentru ceea ce eşti şi, mai ales, pentru ceea ce poţi deveni. La mulţi ani!

30 de dorinţe

Nu vreau să mă laud, ci să-mi număr binecuvântările. Să pot să-mi amintesc cum îmi era în prima zi de 30 de ani. Să nu mai pic în depresii şi plânsuri inutile. Să nu mă mai vait de bătrâneţe, scleroză şi Alzheimer. Şi mai ales să nu uit că am fost iubită mult cândva. Numele vinovaţilor pentru cadourile de mai jos nu vor fi dezvăluite, dar au fost pupăciţi live şi îmbrăţişaţi mult. :)