43. Pana ce like-urile ne vor desparti

Înainte de apariţia Facebook, nu eram obişnuiţi să afirmăm atât de des că ne place sau nu ce citim, urmărim, vizionăm pe internet. Poate că nu ne opream la propoziţia unui prieten ca s-o analizăm şi să decidem dacă ne place sau nu. Poate că nici nu aveam îndrăzneala să cerem fotografii de la nunta, aniversarea, concediul celui mai bun prieten. Şi poate că nici nu urmăream cu aşa atenţie fiecare mişcare virtuală a celor pe care îi urmărim pe net şi cu care discuţiile inevitabil încep cu “am citit pe Facebook că…”

Mai înainte de Facebook, alegeam din când în când videoclipurile preferate pe Youtube. Sau aveam site-uri pe care le citeam cu religiozitate, în tihnă şi cu inima bătând repede. Sau, din vreme în vreme, găseam ceva atât de interesant încât puneam un semn de carte virtual pentru a şti unde să revenim. Într-un fel, vieţile noastre erau mai puţin virtuale şi imitau comportamentul real. După ce am început să afirmăm că ne place ceva şi am spus-o în gura mare, totul s-a schimbat. Şi ori de câte ori retweet-uim, share-uim, apăsăm pe thumbs up sau +1 un articol sau orice altceva asemănător, nu facem decât să interacţionăm.

Nu face discuţia acestui editorial să comentez dacă aceste interacţiuni sunt eficiente sau în ce măsură. Tot ceea ce vreau să spun este că am ajuns într-un soi de conformitate vicioasă. Într-un fel, spunem mai multe despre noi şi scriem mai mult decât oricând până acum. Într-un alt fel, am ajuns să dezvăluim din ce în ce mai puţin despre noi înşine.

Cele mai multe locuri virtuale de pe internet au un buton like. Pe oricare dintre ele am da un singur click (ce convenabil, nu?) nu facem decât să ajutăm la o postare în plus pe pagina noastrtă de Facebook. Ce spune asta despre noi? Că am găsit ceva suficient de interesant / educativ / încurajator / muzical / drăguţ cât să merite împărtăşit cu cei care fac parte din grupul nostru de prieteni online. Nu ştiu în ce măsură un utilizator are în minte scopurile de mai sus atunci când afirmă că îi place ceva, dar cu siguranţă se gândeşte că cineva, poate mai mulţi, cât mai mulţi, să spună, la rândul lor că le place. Sub o formă sau alta.

Ce mă intrigă şi m-a determinat de fapt să aleg tema aceasta azi este faptul că am devenit cumva antrenaţi să răspundem la lucruri care sunt populare, ceea ce – de regulă - generează alte retweeturi sau share-uiri şi care, în cele mai multe cazuri, ne suprimă orice opinie neobişnuită sau controversată, în favoarea previzibilului şi a părerii “masei”. 
Exemplul 1: moare un actor şi se găsesc câţiva care să apese pe butonul like.
Exemplul 2: cineva postează un videoclip cu o tânără măcelărită în bătaie. Sau un animal maltratat. Alte zeci de like-uri.
Exemplul 3: cineva adresează o întrebare. Cu răspuns deschis sau cu variante, neimportant. Şi se găsesc câţiva să “spună” că le place.

Acum, întrebarea: ce tot le place oamenilor acestora?
Refuz să cred că violenţa, moartea, lucrurile reprobabile, imorale şi ilegale le sunt pe plac (deşi în cazul unora, e foarte uşor să vezi cum caută să fie mereu pe dos). Am văzut la unii români nerăbdarea de a se plasa mereu contra oricărui subiect. Oricărei persoane. Să fie cârcotaşii tuturor, mai puţin a lor. Să critice mereu ce e în mijloc, fiind orbi la faptul că ei stau mereu pe margine. Dar nu vreau să mă aprind, nu despre ei scriu eu azi.
Mă îngrijorează însă că unii ştiu să reacţioneze numai aşa. Apăsând un link, ce se transformă din like în unlike, în cazul în care te răzgândeşti. Mă îngrijorează faptul că – în demersul acesta de a crea versiuni mai bune despre noi în online - uneori se întâmplă să lăsăm să se dizolve relaţiile reale. Mă îngrijorează faptul că e foarte la îndemână să ne placă o poză, dar ni se pune un nod în gât atunci când trebuie să spunem şi faţă în faţă că ne place unii de alţii, de căţeluşii pufoşi sau nou născuţii drăgălaşi (fiecare cu ce are). Şi oricât de ridicol, e posibil să spunem mai degrabă pe mess sau pe Facebook că iubim pe cineva înainte să i-o spunem sub o arcadă de bujori albi. Ba mai rău, să ajungem asemenea unui banc recent, să ne spună preotul sau ofiţerul stării civile că acum putem să ne schimbăm statusul pe Facebook.

E păcat că limbajul şi manifestarea noastră se limitează la un amărât de like. Şi e păcat că ni se pare suficient de cele mai multe ori. Uităm din ce în ce mai des că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea unui Dumnezeu care nu doar ne place, ci ne iubeşte. Şi ne iubeşte “cu o iubire veşnică” (Ieremia 31, 3). Fără prescurtări, fără scurtături, fără link-uri. Măcar de nu ne-am mai grăbi atâta cu tehnologia şi ne-am reaminti de iubirea simplă.

Ceea ce vă doresc şi vouă!
{Editorial publicat pe site-ul Majesty, pe 30 ianuarie 2012}

Features pentru Semnele Timpului


Câteva dintre ştirile pe larg, articolele pe blog şi features pe care le-am scris pentru revista Semnele Timpului:

1. Povestea mărului stricat. Despre Apple nu există păreri gri 
2. Tot mai mulţi copii americanii vor să îşi schimbe sexul
3. Olanda: Moartea pe roţi sau cum îţi bate eutanasia la uşă
4. Biblia interzisă timp de secole de Biserica Catolică are rădăcini catolice?
5. E religia cool sau nu?
6. Cele 10 porunci au fost rescrise. Vezi cum sună ele acum
7. Cu ce vă servim azi: crenvurşti simpli sau cu mâzgă roz?
8. Esenţa creştinismului surprinsă în 10 imagini de C.S. Lewis
9. Top 10 comentarii faimoase despre religia lui Obama
10. E-vanghelismul mileniului 3
11. CEDO a decis: căsătoriile homosexuale nu fac parte din drepturile omului
12. 3 opinii despre efectele mesajelor morale din producţiile TV pentru copii
13. Controversa raw vegană: a fi sau a nu fi crudivor
14. România: supraponderabilitatea infantilă la cote alarmante
15. Game (never) over: numai un nivel şi apoi mă opresc
16. "În Dumnezeu credem" de la întemeierea Americii până azi
17. Noua singurătate: povară sau dar?
18. Londra: campaniile pro-gay au întâietate în faţa celor anti-gay
19. Băieţelul care a salvat 130 de vieţi nu a găsit leacul propriei vindecări
20. Curcubeul care îţi protejează sănătatea
21. Căsnicia de succes: De ce incompatibilitatea nu înseamnă automat eşec
22. Cum poate o naţiune creştină să nu Îl înţeleagă pe Iisus
23. Românii se gândesc la mâncare şi nu se pregătesc de viitor
24. Top 3 consecinţe ale hiper-comunicării moderne
25. Relaţiile online, între îndrăgostirea de un avatar şi amarul înşelăciunii
26. Top 3 sfaturi pentru a avea un copil de succes
27. Psihologia răului sau de ce fac oamenii buni lucruri rele?
28. 6 mai: ziua care decide viitorul Europei
29. 10 semne că biserica ta este preocupată de sine
30. Premieră: California ar putea interzice terapia de reorientare sexuală
31. După 40 de ani, Clubul de la Roma reafirmă apocalipsa planetei
32. Cea mai recentă cură de slăbire: „Dieta lui Dumnezeu”
33. Uniunile care dezbină: cum pot creştinii să-i iubească pe homosexuali
34. Grecia, la limită: a fost străpuns călcâiul lui Ahile?
35. Srebenica: anii de război au făcut loc şi musulmanilor şi sârbilor
36. O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
37. Singur acasă. Consecinţele psihologice ale plecării părinţilor în străinătate
38. Catolicii nu mai fac compromisuri: îl dau în judecată pe Obama
39. Merkollande, de vină pentru eşecul summitului UE
40. Scenariul uitat de liderii europeni pentru salvarea euro
41. Alegerea partenerului de viaţă, o decizie biblică
42. Drama oceanelor poate deveni coşmarul nostru
43. Copilăria, miracol sau blestem?
44. Da-ul rezervat al Irlandei a salvat zona euro
45. Mesaj ecumenic: evanghelicii şi catolicii sunt una „în naşterea din nou”
46. Siria: pariul pierdut sau asul din mânecă al Rusiei?
47. Alfabetizarea digitală poate împiedica învăţarea propriu-zisă
48. Marşul milioanelor sau cum o ia Rusia pe urma Siriei
49. Şah la islam. Egiptul schimbă regulile jocului
50. Un impas al moralei: „Donează un rinichi, cumpără noul iPad”
51. Situaţia din Egipt, „moment de purificare" pentru creştini
52. 300 de lei: preţul corect pentru a cumpăra un sclav
53. Noua orientare sexuală: „Îngerii tereştri"
54. Cei 18 milioane de necredincioşi invizibili
55. Născut pentru a minţi?
56. Naşterea unui nou comportament: slacktivismul
57. Culmea disperării: să-ţi vinzi sufletul pe e-bay
58. Google, un nou pas spre o societate orwelliană
59. Viitorul aduce o schismă în Biserica Catolică
60. 3 metode pentru detoxifierea sufletului
61. Cât se mai poate opune Europa organismelor modificate genetic?
62. Raportul pe justiție: (insuficient de) dur
63. 4 paşi pentru a fi virtuoşi
64. Economia globală se îndreaptă spre prăpastie. Cine poate să pună frână?
65. 5 lucruri pe care copiii noştri nu le vor şti despre Pământ
66. Ce a (mai) rămas din Europa creştină
67. De ce părăsesc tinerii biserica. Răspunsuri şi soluţii
68. Cele trei rădăcini religioase ale Jocurilor Olimpice
69. Transformarea sirenei mandarine sau lecţia olimpică „made in China”
70. Psihologia obezităţii. Ce este adevărat şi ce este fals?
71. Jamie Oliver aduce revoluţia alimentară în România
72. De ce trebuie să se teamă cel mai mult părinţii români
73. Paradoxul diabetului şi demontarea unui mit
74. Este libertatea religioasă necesară pentru ca celelalte libertăţi să existe?
75. Adevăratul test al puterii
76. Studiu: Sunt femeile fericite în biserică?
77. Luptă între David şi Goliat pentru apărarea lui Assange
78. Sunt un chin pentru copii rugăciunile părinţilor de vindecare miraculoasă?
79. Ieri în Ecuador, astăzi pe tot continentul
80. Studiu: Cum îşi evaluează femeile credinţa şi valorile
81. Pussy Riot 2.0: atac la Biserica Catolică
82. Viitorul economic al lumii va trece prin Orient
83. Pussy Riot, vinovate de crimă?
84. 7 proiecte ce au potenţialul de a schimba viitorul omenirii
85. Istoria Orientului Mijlociu, spusă de copiii din zonele de război
86. Dilema etică a discriminării sexuale a embrionilor
87. Grija pentru săraci în 5 religii ale lumii
88. Iadul şi Raiul din manualele de religie
89. Reacţii confuze la uciderea ambasadorului din Libia
90. O nouă modă în online: reţelele anti-sociale
91. Apatia rusească, faţă în faţă cu Putin
92. Căsătoria: armă împotriva sărăciei infantile
93. Cât de liberă (mai) e libertatea de exprimare?
94. Războiul şi iluzia păcii
95. Laureat Nobel: „Prevenţia este medicina viitorului”
96. Cât de puternic a devenit ateismul în ultimii 20 de ani
97. „Atrocităţile nespuse” prind glas
98. Doctrina religioasă a lui Barack Obama, în 5 puncte
99. Adevărul despre rata divorţurilor în rândul creştinilor
100. Schimbarea convingerilor politice şi morale: posibilă sau nu?

41. ...si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra

La inceput Dumnezeu a creat lumea. Si cel mai potrivit pentru om a fost impartirea timpului in saptamani de cate 7 zile: 6 pentru munca si una pentru odihna. 

O vreme oamenii au ascultat si respectat felul acesta amabil si diplomat al lui Dumnezeu de a-ti spune “exista un timp pentru munca si un timp pentru odihna. Nu te obosi prea mult, nu munci peste masura, ci ai grija de tine. Si in ziua de odihna, pusa deoparte pentru tine si pentru Mine, hai sa petrecem o zi intreaga si rotunda doar noi doi”.

La inceput omul a ascultat. Si a muncit atat cat a putut fizic si psihic, pentru ca apoi sa-si gaseasca desfatarea in ziua sa libera. Pe masura ce timpul a trecut, viata omului a devenit din ce in ce mai complicata. Uneori se intampla ca banii sa nu ne ajunga. Si tot uneori reusim sa ne gasim un loc de munca mai bine platit. Sau un al doilea loc de munca, o ocupatie care sa ne aduca un venit suplimentar. In viata insa toate au un pret.

Pentru cei mai multi, a avea banii necesari pentru toate este ceva ce se obtine cu pretul timpului de odihna. 10-12 ore pe zi de munca ma pot ajuta sa cumpar un mp3 player mai bun. Sau o rochie chic de culoare turcoaz. Sau somon afumat pentru diminetile mele somnoroase. Din pacate, banii aceia nu pot “cumpara” un copil atunci cand nu mai poti face unul. Nici nu pot cumpara amintiri placute, care sa umple ca un puzzle zilele petrecute pe drum, spre intalniri care nu iti fac placere. Nici macar nu pot cumpara o casa plina de oameni care sa te iubeasca, cu o bucatarie care sa fie umpluta de miros de mar copt, ceai de ghimbir si inghetata de menta.

Ne obosim atat pentru hartii si bucati de plastic, pe care le schimbam cu lucruri care ne umplu casele pentru ca apoi, tarziu, sa ni le dorim afara din casa caci ne sufoca. Dupa multi ani, si multi bani, si multe obiecte nenecesare, ne dam de fapt seama la ce atata alergare. La ce ne-a folosit toata goana si cui mai putem fi de folos, dupa ce nu ma avem nimic. Cui mai suntem de folos? Cui am vandut viata noastra? Si cum arata sufletul nostru, intors pe partea cealalta?

Asa cum e ea, lumea asta este un ghemotoc de paradoxuri: exista oameni care muncesc prea putin sau deloc si asteapta, cu mana intinsa, sa fie ajutati. Exista alti oameni care muncesc mai mult decat trebuie, cei despre care am scris mai sus. Obositi sunt toti, unii de stat, altii de munca. Si, inevitabil, imi vine in minte “cautati mai intai Imparatia cerurilor, si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra”. Abia dupa ce afli asta, incepe meditatia. Pai cum vine asta? Sa stau eu asa, sa imi organizez prioritatile invers decat o fac si sa obtin mai mult decat acum? Cand e vorba de “mai mult” sigur v-am atras atentia :)

In teorie, lectia este simpla: Dumnezeu pe primul loc in ierarhia prioritatilor noastre, apoi grija pentru restul. In practica, stomacul, acoperisul si patul isi cer dreptul la locul intai fara drept de apel. Cati dintre noi rezistam fara mancare sau apa o zi sau doua? Dar cati dintre noi rezistam sa tinem un post negru insotit de rugaciune? Cu mult mai putini.

Cati dintre noi rezistam avand in minte nesiguranta ca garsoniera inchiriata in care locuim nu ne va mai apartine si maine? Si cati dintre noi se multumesc cateva luni de vara bune fara un loc mai bun decat cerul de deasupra si pamantul ierbos de sub picioare? Cati dintre noi ar rezista ispitei de a impodobi cat mai frumos camera sau casa si ar rezista unei chili golase, fara geamuri termopan? Ce povestesc aici exista, stiti ca toate acestea sunt realitati.

Da, “toate celelalte”. Adica: o casa, nu trei. O haina, nu un sifonier plin de da pe deasupra. Un pat, nu un baldachin.

Noi avem libertatea de a alege dupa ce alergam si daca merita. Poate ca banii nu sunt totul, nici lucrurile pe care le putem schimba pe banii pe care ii avem. Si poate ca, zic si eu, banii aceia ne sunt dati pentru a ajuta pe altii, nu pentru a-i investi iar si iar in noi insine. Libertatea de alegere vine mereu impreuna cu responsabilitatea asumata. Pentru ce ai, pentru ce castigi, pentru ce poti. Este primul lucru pe lista mea din 2012: sa-mi golesc casa si viata de lucruri care ma sufoca si sa le fac mai utile altora. Ceea ce va doresc si voua!

{Editorial publicat pe site-ul Majesty pe 9 ianuarie 2012}

ultra-scurt