Miracolul vieţii

Îmi cer iertare de la bun început de la prietenii mei medici, care ar citi intenţionat sau întâmplător această postare, dar trebuie să spun de la bun început că nu îmi plac spitalele. Oricât de mare este preţuirea mea pentru cei care se pricep să repare corpul şi sufletul omenesc, care reuşesc să vindece cu pastile sau operaţii complicate de la un abces la inimă sau la creier, nu suport să intru într-un spital.

Poate că e din cauză că pentru vârsta mea, am stat suficient pe holurilor spitalelor ca să nu am amintiri prea plăcute. Poate că e şi cauză că empatizez în aşa măsură cu oamenii bolnavi, cunoscuţi sau nu, încât mă furnică, mă înţeapă, mă doare tot corpul când văd un om care suferă. Am un gol în stomac, un nod în gât sau o paralizie aproape fatală ori de câte ori simt neputinţa de a putea ajuta pe un altul. 

Însă săptămâna trecută mi-am înfrânt temerile şi durerile pentru a fi împreună cu o prietenă la naşterea primului copil. La sfârşitul acelei zile am şi scris ceva, dar nu ştiam dacă e bine să public sau nu. O voi face azi, având în minte dorinţa de a vă insufla aceeaşi iubire pentru viaţă care m-a însufleţit şi pe mine la acea vreme. 

„Eu nu cred şi nici nu ştiu dacă voi avea vreodată copii. Deocamdată nu îmi doresc şi nici nu ştiu dacă are rost să mă gândesc la aşa ceva. Mă despart vreo două aruncături de băţ de 30 de ani şi, cel puţin din perspectiva aceasta, timpul nu este prietenul vreunei femei...iar singurul om cu care mi-am dorit o familie a murit în urmă cu fix 8 luni. 

Însă (trebuia să apară şi un însă) chiar dacă va exista sau nu o familie (am planuri indiferent de variantă :D), asistarea la o naştere mi-a pus în faţă o altă perspectivă : Dragostea are, de fapt, mai multe feţe. Poate că pentru o mamă, dragostea are feţişoara copilului / copiilor săi. Poate că pentru tine fericirea înseamnă o oră de seară în care lansezi lampioane colorate cu Ea, în care ai aşezat cele mai tainice promisiuni de iubire. Poate că pentru el, fericirea înseamnă să salveze de la malarie câteva zeci de copii din Africa.

Firea mea investigativă a căutat şi ascultat poveştile mamelor din salon. Pentru fiecare, naşterea propriului copil a fost colorată în alte nuanţe. Îmi place când oamenii se deschid şi povestesc...şi îmi place când ceea ce povestesc ei mă aşează într-o poziţie nouă. Şi chiar astăzi am decis să mă îngrijesc de fericirea mea, aşa ştirbă şi oarbă cum e ea, secerată de morţi premature şi suferinţă, pentru că nu aş da-o la schimb cu a nimănui."

Foto:  http://4dcreatives.deviantart.com

Cel mai frumos cadou (Oscar si Tanti Roz)

Dragă Dumnezeu,

Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine. Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu până la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit.

Te pup. Pe mâine,

Oscar

Nu exagerez dacă vă mărturisesc că am început postarea aceasta de cel puţin 40 de ori. Cel mai greu lucru pentru cineva ca mine, care se exprimă cel mai uşor prin scris, este să scrie despre ceva ce l-a lăsat fără cuvinte. Prin urmare nu o să povestesc, dar vă voi spune câte ceva din experienţa care m-a lăsat speechless.

Era marţi dimineaţă când Raluxa punea o întrebare pe blogul ei, şi anume "Ce preţ are viaţa ta şi de ce?". Se dădea un premiu pentru unul dintre răspunsuri (o invitaţie dublă la spectacolul Oscar şi Tanti Roz de la Teatrul Bulandra). Ştiind că Raluca este un blogger foarte cunoscut, mă aşteptam ca - printre multe comentarii - şansele mele să fie foarte mici, aşa că ieri dimineaţă surpriza mea a fost cu atât mai mare cu cât primesc un e-mail drăguţ de la ea în care mă anunţa că i-a plăcut comentariul meu  şi mă roagă să confirm că mă pot duce la spectacol. Evident că am confirmat şi, deşi auzisem numai lucruri înălţătoare despre piesă, habar nu aveam la ce mă duc.

Îmi pare rău că nu m-a învăţat nimeni cuvintele cu care aş putea scrie ceva despre piesa aceasta şi despre reprezentaţia magistrală a celor 2 actori principali: Oana Pellea şi Marius Manole. Şi chiar dacă aş şti cuvintele, nu m-a învăţat nimeni să le potrivesc în propoziţii cu miez ca să pot descrie ce migraţii sufleteşti te curprind când eşti faţă în faţă cu Oscar şi Tanti Roz. Şi chiar de-aş şti şi cuvintele şi propoziţiile, tot nu aş putea să putea să povestesc ceva ce se simte, nu 5 minute, nu jumătate de oră, ci 150 de minute. Căutaţi cartea şi citiţi-o lent; căutaţi şi luaţi bilete la piesă, este mai bună decât cartea (asta venind de la cineva care adoră cărţile şi este întristată de ecranizări slabe); mergeţi la teatru şi fiţi părtaşi la miracolul acela care are loc în câţiva metri pătraţi, în care simţi şi lacrima, şi ţipătul tăcut, şi vocea lui Dumnezeu. 

Ce este şi mai important decât reprezentaţia în sine este campania Asociaţiei Salvează vieţi, care încearcă să doteze centrele oncologice din România cu camere sterile, astfel încât bolnavii de cancer să nu moară prematur ca urmare a infecţiilor dobândite în spital. Aşa cum spunea şi Oscar, "Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori." Campania scoate la lumină posibilitatea pentru persoanele juridice de a redirecţiona 20% din profitul anual către ONG-uri pe care să le sponsorizeze. Toate celelalte informaţii, inclusiv contractul de sponsorizare, pot fi găsite pe site-ul campaniei. Dacă nu aveţi o firmă, măcar daţi mai departe la 10 persoane informaţia aceasta. 

Mulţumesc Raluxa pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată!