Ziua in care m-am iubit cu adevarat

Foto: thisisnotadiet-itsmylife.com

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însămi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
Şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.
Charlie Chaplin

Cu drag,

Cum să fii singur

Dacă eşti la început singur, ai răbdare.
Dacă nu prea ai fost singur sau atunci când ai fost nu te-ai simţit bine, atunci aşteaptă. Vei vedea că e normal să fii singur de îndată ce îmbrăţişezi această stare.
Putem începe cu locurile acceptabile ale singurătăţii, cum ar fi baia, cafeneaua, biblioteca - unde poţi zăbovi ca să citeşti ziarul, unde poţi bea un ceai aromat şi să priveşti pe geam, unde poţi răsfoi vrafurile de cărţi aduse de peste timp, ţinute de alte mâini pe care nu le cunoşti. Acolo oricum nu ai voie să vorbeşti.
Mai este sala de sport. Dacă eşti timid, poţi să te aşezi în faţa oglinzilor şi să petreci timp cu tine în timp ce asculţi muzica ta preferată la căşti.
Mai este transportul în comun, pentru că noi toţi trebuie să ajungem în multe locuri. 
Şi mai există rugăciunea, meditaţia. Nimeni nu va gândi mai puţin despre tine dacă vei fi cu respiraţia întretăiată, în căutarea păcii şi a salvării. 

Începe simplu. 
Locurile pe care le-ai evitat înainte îţi pot da satisfacţii nebănuite. 
Bufetul unde iei prânzul - eşti înconjurat de oameni care mânăncă cu ochii în farfuria lor sau înspre locuri hăt departe; de angajaţi care au numai o oră la dispoziţie pentru a se bucura de o mâncare caldă şi a căror soţii lucrează în celălalt colţ al oraşului - aşa că ei, ca şi tine, vor fi singuri. Rezistă tentaţiei de a-ţi însoţi aceste momente cu telefonul. 
Când devii în largul tău să mănânci singur, ieşi la un restaurant cu faţă de masă şi tacâmuri. 
Nu eşti o persoană mai puţin interesantă dacă guşti dintr-un desert apetisant şi ştergi un pic de frişcă de pe farfurie. De fapt, cei de la mesele pline din jurul tău ar da orice să aibă plăcerea aceasta!
Mergi la cinematograf, unde e întuneric şi odihnitor, îmbrăţişat de scaunul tău, în mijlocul unei  comunităţi fremătânde. 
Mergi singur în pădure, iar copacii şi veveriţele vor avea grijă de tine. 
Mergi într-un oraş necunoscut şi bate stradă după stradă. Acolo sigur există statui necunoscute care nu au cui să vorbească. 
Iar băncile făcute pentru odihna străinilor care le împart pentru ceva secunde provoacă discuţii care nu s-ar fi născut vreodată dacă nu ai fi mers acolo singur. 

Societatea tăgăduieşte singurătatea. Ca şi cum oamenii singuri ar trebui să nu iasă din beciurile lor. Ca şi cum oamenii trebuie să aibă probleme dacă, după o vreme oarecare, ei rămân tot singuri. Dar singurătatea este o libertate ce zboară uşor, tăcut, albă ca vindecarea. Pentru că dacă eşti fericit în mintea ta, singurătatea este o binecuvântare. A fi singur este ok.