Flacara din interiorul tau

Uneori, puterea din interiorul tău nu este o flacără puternică pe care o văd toţi, ci o scânteie mică ce îţi şopteşte: Poţi şi ştii să faci asta! Continuă!

Text scurt despre primii 10 ani ai blogului

Luna aceasta se implinesc 10 ani de când ceea ce scriam, cu religiozitate, zi de zi şi-a găsit drumul spre internet şi de când am început sa public pe ici pe colo câte ceva din gândurile mele. De 10 ani îmi tot torn picătură cu picătură din preaplinul inimii prin diferite locuri şi faţă de diferiţi oameni şi, privind în urmă, mă simt bucuroasă că uneori zilele voastre au fost un pic mai bune datorită vreunei frânturi de cuvânt presărate pe aici. Nu o spun eu, din mândrie, ci voi mi-aţi scris-o şi mă bucur ori de câte ori o citesc. Şi pentru asta vă mulţumesc colectiv pentru că, invariabil, şi zilele mele au devenit mai frumoase datorită vouă.

Totul a început pe un grup yahoo, pe numele lui Floare Albastră. Era 2005, abia scoteam nasul pe internet, dar atunci mi-a venit ideea de a crea o revistă online unde să public mai mult. În acest scop am învăţat singură HTML, am găsit găzduire gratuită pe angelfire şi am creat un site care este neterminat şi acum (dacă vreţi să vă amuzaţi daţi click aici - numai primul număr al revistei există).

Apoi, la finalul lui 2005 poetul (şi nu numai) Radu Ilarion Munteanu - pe care nu mai ştiu cum l-am cunoscut - mi-a sugerat să trimit un eseu la un concurs organizat de site-ul Liternet. Premiul era chiar publicarea eseului într-o zi, până la finalul anului. Şi nu ştiu cum s-a făcut că eseul meu a fost publicat pe 30 decembrie 2005. Îl puteţi citi aici, dacă nu aţi făcut-o până acum. Şi acum îmi amintesc emoţiile pe care le-am avut când mi-am văzut numele cocoţat acolo, în susul paginii.

A urmat activitatea la revista online Pasager, din care am păstrat doar eseul în memoria lui V.A.L., pe care îl puteţi citi aici. Era 2007 şi începeam să învăţ ce înseamnă să publici, să ai termen limită, să stai cu răsuflarea tăiată până la publicarea următorului număr. Ce mai emoţii!

Apoi, arareori am început să public ce mai gândeam şi simţeam. Multe au rămas în secţiunea de ciorne, pradă moliilor virtuale. Am preferat să mă ocup de organizarea timpului, de design interior, am scris articole despre orice altceva şi mai puţin despre ceea ce simţeam. Atunci a încolţit în mintea mea că ar trebui să mă apuc să scriu la reviste de design, pentru că prea mult îmi plăcea asta. După ce am trimis CV-ul şi câteva materiale la reviste de profil şi nu am primit niciun răspuns, am reconsiderat ce crezusem.

Însă, în 2011, când am reluat din plin scrisul pe blog constant, aproape zilnic, mi-am dat seama care este punctul meu forte - să îi fac pe oameni să se simtă bine, apreciaţi, optimişti, încurajaţi. Atunci începe şi colaborarea mea cu revista Semnificaţii, de pe site-ul Majesty, locul care mi-a oferit vizibilitate fără a-mi cere nimic în schimb - doar să public în fiecare dimineaţă de luni. Ceea ce am şi făcut o bucată de timp şi vreme de peste 100 de editoriale. 

Apoi a fost plecarea în Anglia, postările lungi şi melancolice de atunci. Ploile puţine, dezamăgirile multe, dorul de casă, singurătatea şi foamea îndurate - toate au pus amprenta pe stilul meu. Încercam să par bravă, dar în toate nopţile adormeam plângând. 

La începutul lui 2012, când am revenit acasă, blogul şi editorialele mele mi-au oferit ocazia de a scrie zilnic la o revistă de excepţie, Semnele Timpului, unde am descoperit că îmi place politica externă şi că îmi este la îndemână să scriu features despre Orientul mijlociu şi cel apropiat. Desigur, am descoperit multe altele acolo şi atunci (ca de exemplu ce înseamnă să-ţi exersezi gândirea critică), dar acestea au fost adevărate surprize deoarece nu îmi cunoşteam aceste laturi "creative". A fost prima dată când am fost plătită ca să scriu şi lucrul acesta încă mă onorează. 

În prezent, editorialele mele pot fi citite pe aplicaţia DevoTin2015 şi găsite în arhiva acestui blog de către oricine doreşte. Este drept că cele mai multe sunt încă în ciorne, pentru că am vrut să le recitesc înainte de a le reda lumii virtuale (mai au litere mâncate, semne de punctuaţie puse aiurea etc). Pentru actualizări şi noutăţi, daţi like paginii de Facebook a blogului - unde voi posta zilnic, de luni. Le voi scoate din arhivă şi afişa cu plăcere. 

Nu uitaţi şi de provocarea acestui an, la care încă mai aştept doritori. :) 

Vă mulţumesc pentru că mă citiţi şi, mai ales, pentru preţuitele mesaje pe care mi le trimiteţi. Să vă fie zilele şi nopţile la fel de bune ca ale mele în aceşti 10 ani.

Daca ar trebui sa imi cresc copilul inca o data (poezie)

If I had my child to raise all over again

by Diana Loomans

If I had my child to raise all over again,
I'd build self esteem first, and the house later.
I'd fingerpaint more, and point the finger less.
I would do less correcting and more connecting.
I'd take my eyes off my watch, and watch with my eyes.
I would care to know less and know to care more.
I'd take more hikes and fly more kites.
I'd stop playing serious, and seriously play.
I would run through more fields and gaze at more stars.
I'd do more hugging and less tugging.
I'd see the oak tree in the acorn more often.
I would be firm less often, and affirm much more.
I'd model less about the love of power,
And more about the power of love.

Daca ar trebui sa imi cresc copilul inca o data

As construi mai intai stima lui de sine si apoi o casa.

As picta cu degetele mai des si as arata cu degetul mai rar.

As corecta mai putin si as relationa mai mult.

Mi-as lua ochii de la ceas si i-as folosi la privit.

M-as ingriji mai putin sa invat si mai mult sa imi pese.

M-as plimba mai des si as inalta zmee.

Nu as mai fi serioasa, ci m-as juca cu adevarat.

As alerga prin campii si m-as uita la stele.

As imbratisa mai des si as smuci mai rar.

As privi mai des la stejarul din ghinda.

As fi ferma mai rar si as afirma mai des.

As fi mai rar o pilda a iubirii de putere

Si mai des o pilda a puterii iubirii.

Provocarea anului (pentru mine si tine)

Dragii mei,

Zilele acestea circula pe Facebook un "joc", care indeamna oamenii sa faca fapte bune pentru altii, un fel de lant al bunatatii, la care se inscrie de bunavoie oricine doreste. Unii posteaza statusuri pentru primii 4, altii pentru primii 7, nu conteaza. Textul este ceva de genul:

În ciuda tuturor problemelor care s-au întâmplat și se întâmplă între noi, această lume are nevoie și de bunătate cu siguranță. Particip în inițiativa ”Pay it forward” sau ”Dă-i mai departe”. Primele 7 persoane care vor comenta la acest status cu “I’m in” vor primi o surpriză din partea mea într-o perioadă de un an. O surpriză cum ar fi o carte, ceva “homemade”, o vedere, absolut orice surpriză! Nu va fi nici o grabă. Se va întâmpla când voi avea dispoziția necesară de a pregăti ceva frumos, potrivit pentru tine și care te-ar face fericit. Surpriza va fi primită prin poștă sau personal. Aceste 7 persoane, la rândul lor trebuie să posteze acest status pe profilul de Facebook. O dată ce voi avea numărul complet de persoane care au comentat cu “I’m in”, voi contacta în privat pe fiecare așa încât să îi trimit și statusul să-l poată copia și posta, (nu dați share) pentru a se putea forma o conexiune de bunătate pe Facebook. 

M-am inscris si eu, voluntar, in 2 asemenea "jocuri", dar am vrut sa extind demersul, provocand pe toti cei care ajung pe aici sa participe, daca vor. Anul acesta vreau sa fac cadouri, asadar TOTI cei care vor ajunge pe blogul meu, vor citi postarea aceasta si vor dori sa primeasca un cadou, sa imi scrie pentru ca eu voi fi cel care il voi face. :) Sigur va contine si ceva motivational si personal, dar va fi un cadou real, cu o valoare pana in 50 de lei, pe care vi-l voi da personal - daca doriti - sau prin posta. Am mult(e) de oferit, asadar va invit sa faceti parte din cercul meu de beneficiari si sa faceti acelasi lucru altor 2-3 persoane.

Nu cred ca avem nevoie de motive ca sa fim generosi, dar cred ca este cazul sa incepem sa gustam din placerea de a face pe cineva fericit (macar) pentru o zi - depinde, evident, de cadou. Asadar, astept un mesaj de la tine nu aici, ci pe adresa mea personala de e-mail (denisaforeverinlove(@)yahoo.com) cu detalii. 

Pana atunci, toate bune, adevarate si frumoase!

D.S.

4 in 1 (adica urare pentru Alex, Stefan, Fane si Booshwa)

Uneori oamenii sunt frumosi nu pentru ca au un ten frumos sau o privire patrunzatoare si interesanta, nu pentru ca spun lucruri frumoase plasmuite din cuvinte alese, ci pentru ca asa sunt ei. Din fire. Oameni inalti, nu la statura ci la caracter, oameni plini de daruri si de calitati, care te ajuta sa intelegi si sa traiesti lucruri. 

Astazi este ziua unui asemenea om si am decis sa-l surprind si sa ii fac o urare publica pentru ca a transforma inima in cuvinte mi-este cel mai drag lucru de pe acest pamant. Dar si pentru ca despre asemenea oameni trebuie sa se scrie si sa se povesteasca. Si pentru ca in trecut poate ca am esuat in a-i arata sau reflecta intotdeauna uimitoarea lumina a fiintei lui.

Mai intai si mai intai, el este genul de om care nu se uita si nici macar nu baga in seama cicatricele tale, pentru ca el stie mai bine decat oricine ce inseamna locuri amortite sau care inca dor. De aceea, el m-a invatat sa-mi accept si, chiar mai mult, sa-mi iubesc corpul, indiferent cat de "stricat" ar parea. 

Apoi, el m-a invatat ca esecul este mai degraba o zgarietura, o amarata de zgaiba, nicidecum o cicatrice - asa cum credeam eu. Si ca doar pentru oamenii iau decizii gresite nu inseamna ca ei sunt gresiti. Exista parere de rau, exista cai de reparare a greselilor trecutului si exista "imi pare rau pentru atunci".

Si la final el mi-a aratat ca inima oricarui barbat este foarte, dar foarte asemanatoare cu marea: are furtuni, are valuri si poarta in sine adancimi...dar are si perle. Perle multe, pretioase, intre care cea mai draga imi este capacitatea lui de a nu ma trata ca pe un om oarecare. Niciodata. Nici in suferinta. Nici in saracie. Nici in boala. Niciodata. Niciodata...

Urarea aceasta este pentru cine alegi tu, Stefan - pentru tine sau cei 3 alter ego. Primeste-o o data (sau de 4 ori), dar intelege-o ca venind de la un om care te pretuieste pentru tot ce ai facut si continui sa faci pentru mine.

La multi ani,
Same (old) D.S.

Editorialele mele

Pentru Majesty scriu în fiecare săptămână, lunea, şi am propria rubrică numită Cuvinte colorate.

1. Răbdare de bambus
2. Acceptarea limitelor false
3. Lucrurile pe care sa nu le faci
4. Taiat pentru a creste
5. Nu este vorba despre ei, el sau ea
6. Furtul de identitate
7. Nu uita sa-ti amintesti
8. Viata, inalta si maiestuoasa ca o salina
9. Cum sa construiesti o catedrala
10. Să nu...îţi iroseşti viaţa
11. Soarele vieţii
12. Rugăciune pentru pace
13. Aparenta libertate
14. Dusmanul cel mai mare
15. Gandeste gandul
16. Amestecul de prajituri
17. A astepta vs a sari randul
18. Despre bunătate
19. Disciplina si la ce foloseste ea
20. Paienjeni si alte arahnide
21. Stii tu cat de inalt e cerul?
22. Ce hranesti, creste; ce infometezi, moare
23. Zborul 93
24. Gradina
25. Vin sarbatorile. Vin?
26. Un pic despre Joseph si mai mult despre disperare
27. Nebunia furtunii
28. Fa ce face colibriul
29. Cat un bob de mustar. Sau cat o ghinda
30. Halloween-ul: ce a fost si ce a ajuns
31. Tatuajul meu marca Emerson
32. Lasa trecutul sa fie trecut
33. Despre bagaje si vechituri
34. Vechile dureri
35. Deschide usa, exploratorule
36. Despre nevoie şi suficienţă
37. Schimbare, schimbări, cea mai importantă schimbare
38. Sa ne concentram putin
39. Adu-ti aminte
40. Niste vase goale
41. ...si toate celelalte vi se vor da pe deasupra
42. Cum te pregăteşti pentru cea mai importantă întâlnire
43. Până ce like-urile ne vor despărţi
44. Vorbe de viaţă şi vorbe de moarte
45. Cuvinte de moarte (partea a II-a)
46. Când ciocolata este prea dulce
47. Respectul şi tăcerea
48. Rugăciunea lui Agar
49. Despre o casă, despre un om
50. Zidurile care strigă
51. Ceva ce seamănă cu criza vârstei mijlocii, dar nu este 
52. Imediat ce începi să renunţi...
53. Cui după cui, minune după minune
54. Când pustiul înfloreşte
55. Liniştea din toiul furtunii
56. Nu fi neroditor
57. Niciodată nu am trăit ce am trăit aseară
58. Mai mult personaje, mai puţin umbre
59. Soarele, căsătoria şi lucrurile mici
60. Să avem grijă ce iubim
61. Cea dintâi şi cea de pe urmă iubire
62. Eu iubesc grădinarii
63. O generaţie de comozi
64. Un prieten vechi te aşteaptă
65. Singurul meu Peter
66. 10 sau 10.000 de ore
67. Lecţia portocalei
68. Masa numărul 6
69. Panoul de plută
70. Lumea, cu un buric al pământului mai puţin
71. Ziua în care viaţa nu mai este grea
72. Atunci când înţelegi că "într-o zi" nu există
73. O scrisoare (de dragoste) pierdută
74. Uşurătatea remarcabilă a fiinţei şi durerea ce o urmează

104. Intoarcerea din pseudo-"purgatoriu"

Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi, şi picioarele de cădere. (Psalmi 116,8)

Ne petrecem întreaga viaţă făcând planuri, punând pe hârtie şiruri întregi de lucruri de făcut pentru mâine, săptămâna viitoare şi anul viitor. Facem aranjamente, încercând să prezicem viitorul (sau măcar credem că avem puterea aceasta).

Ne imaginăm trăind în case mari, umplute cu rafturi de cărţi, arome de cafea de cicoare şi râsete din inimă. Ignorăm ideea că am putea ajunge în stradă, printr-o simplă neînţelegere sau că putem ajunge săraci lipiţi.

Ne imaginăm familii fericite, copii cuminţi, soţi fideli şi romantici. Petreceri laborioase, mese festive şi pline, viaţă lungă şi succes asigurat. Ignorăm însă că riscăm să fim la fel de uşor abandonaţi sau trădaţi de cei mai dragi dintre cei mai dragi oameni. Că vom fi aruncaţi la o parte imediat ce apare cineva mai bun, mai sănătos, mai puternic, mai vrednic de iubit.

Viitorul de peste o oră sau de mâine devine astfel tărâmul celor mai aiurite dintre visări, celor mai nedomesticite iluzii şi celor mai mari dorinţe. Un singur lucru rămâne sigur: că atunci când se va dezvălui, viitorul nu va fi deloc aşa cum ni l-am imaginat - neştiind şi nebănuind o clipă măcar că următoarea sarcină importantă şi urgentă pe care o avem de îndeplinit va fi să ne apărăm sănătatea şi să ne ţinem cu dinţii de viaţă, cu toată puterea, cu mintea întreagă şi cu toată credinţa.

Ce nu ne imaginăm este momentul în care trădarea vine dintre fâşiile simple ale corpului nostru, care uneori nu mai reacţionează decât la operaţii grele sau tratamente abuzive. Unele trădări sunt atât de adânci încât nu se mai poate repara nimic, poate doar un transplant pe ultima sută de metri. Apoi aşteptare.

Şi dincolo de toate planurile de până atunci, nu mai putem să planificăm nici măcar finalul zilei de astăzi.

Există situaţii în viaţă în care inima pare bătrână de o mie de ani, creierul neînţelegător şi neîncăpător pentru un purgatoriu mai mare decât viaţa. Neîncăpător pentru suferinţa care nu se vede, nu se ştie şi despre care nu se vorbeşte niciodată.

Suferinţele care nu (mai) înseamnă o boală terminală, ci una care se înrăutăţeşte din zi în zi. Nu sunt leneş. Nu sunt posac. Nu sunt fiţos. Uneori de-abia mă ridic din pat. Alteori trăiesc cu dureri ce durează ore în şir. Totuşi continui să zâmbesc, printre lacrimi. Nu-mi cere să ies din starea asta, să gândesc pozitiv şi să-mi treacă. Are şi “purgatoriul” acesta sensul lui.

Nu sufăr pentru că am greşit. Nici pentru că trebuie să corectez ceva în mine. Nici pentru că sunt mai puţin bun decât tine. Ci pentru că există în mine o putere mai mare care nu poate avea loc decât dacă dispare din mine întunecimea, suferinţa şi gaura asta neagră şi rea.

Nu dilua această realitate. Nu o îndoi. Nu încerca să afli răspunsuri la de ce. Nu te potrivi cu lumea, moda sau timpurile. În schimb, fă loc în tine pentru bine şi curat. Pentru alb şi verde deschis. Pentru flori, frunze şi cântec. După putregai, sunt cele mai bune lucruri care pot ia naştere în viaţa ta.

{Editorial publicat pe site-ul Majesty, pe data de 26 octombrie 2014}