In viata exista 2 certitudini: nu vei obtine tot ce iti doresti si nu iti vei dori ceea ce primesti. Sunt doua aspecte de discutat aici. Primul: orice copil mai mare stie faptul ca darurile pe care le primim in viata nu sunt mereu cele asteptate. Mai primim si jumatati de cadouri, si surprize neplacute, si lucruri care ne vor fi de folos in viitor. Mai primim si ce cred altii ca ne-ar bucura sau ce cred altii ca avem nevoie. Sau poate nu primim nimic exact atunci cand ne-am dori.
Al doilea aspect: nu ai cum sa obtii tot ce iti doresti. Uneori te gandesti ca vei fi fericit cadnva in viitor, atunci cand vei avea sifonierul/masina/casa visurilor. Si uneori se intampla sa le ai. Si (surprinzator!) tot nu esti fericit. Alteori te gandesti ca vei fi fericit atunci cand cel pe care il iubesti in secret iti marturiseste, la randu-i, ca te iubeste. Intr-un fel ciudat, descoperi ca niciodata iubirea pe care o primesti nu este la fel de buna, de pasionala, de efervescenta ca cea pe care o simti tu – si constati ca asta nu doar ca nu te face fericit, dar chiar esti mai nefericit ca oricand. Cand esti intr-o relatie care nu merge, iti spui ca vei fi fericit atunci cand iti vei putea recastiga independenta, iar cand ramai unul, tanjesti dupa starea de doi. Sute de oameni care au avut banii si mijloacele sa isi indeplineasca toate visurile recunosc dupa ani ca toate au fost numai desertaciune, ca nu bogatiile conteaza, ca nimic material nu se compara cu lucrurile cu adevarat importante in viata. Unde sa fie sensul intelepciunii?
Acum, avand in fata noastra un sac de lucruri – unele pe care ni le dorim, dar nu le avem, altele pe care ni le-am dorit, le-am obtinut, dar nu ne fac fericiti – se ridica urmatoarea intrebare: ce este necesitate si ce este suficienta? Ce si cat putem avea ca sa fim siguri ca ne ajunge? Intr-o prelegere am retinut un raspuns interesant la intrebarea: cat trebuie sa ai ca sa fii fericit? “Un pic mai mult.” Poate ca vrem o masina. De ce alegem una de 25.000 de euro si nu una de 15 mii? Poate ca vrem o rochie: de ce alegem una de 200 de ron si nu una de 120? Cu siguranta avem nevoie de hrana – este una dintre nevoile de baza, nu neaga nimeni – dar de ce sa ne umplem masa de sarbatori cu 7-8 feluri de mancare dupa care ne plangem de bila si de cheltuielile prea mari pe care le-am avut “si de sarbatorile acestea”. Cat e necesar, cat e dorinta de mai bine, cat e prea mult si unde incepe risipa?
A spus-o unul mai destept decat mine ca oamenii consuma tot ce intalnesc in cale, se muta de la o resursa la alta, pana cand nu mai ramane nimic. Si doar orb sa fii sa nu observi ca am inceput sa ne lovim tot mai des de avertismentul ca resursele regenerabile sunt in pericol de a disparea. Consumam prea repede ce avem si nu lasam vreme suficienta pentru refacere. Sa nu ne mai miram daca nu mai gasim mancare adevarata in magazine, ci numai prafuri si paste omogene, sa nu ne mai miram ca fructele si legumele proaspete nu mai au gustul de odinioara daca cererea de alimente este intr-atat de mare in cele mai multe parti ale globului.
Noi functionam dupa deviza “Posedam sau distrugem”. Poate ca ar trebui sa ne intrebam mai des daca lucrurile pe care ne dam banii si ne consumam timpul reprezinta nevoi sau dorinte. Poate ca ar fi timpul sa ne oprim un pic in fata raftului si sa analizam daca ce vrem sa cumparam e util sau pur si simplu frumos. Daca peste 5 ani va mai fi util, mie sau altcuiva. Daca peste 5 va mai valora ceva – si daca se va intampla ceva daca nu cumpar azi?
Asadar, care este parerea ta? Omul poate intelege si practica suficienta sau cumva dorinta de expansiune ne face sa alergam neincetat dupa mai mult? Pacat ca ne plangem atat de des ca nu avem mai mult dar arareori ne plangem ca nu suntem mai mult, ca nu devenim( mai mult…
Editorial postat pe Majesty.ro)
0 comentarii:
Post a Comment