Acum 10 ani fix, am decis să nu mai postez pe acest blog - după 10 ani în care postasem cu regularitate, varsandu-mi dulce și amar în acest pătrățel de internet, ani în care o parte din postările mele devenise pagini de carte și mă împrietenisem cu oameni care deveniseră "cititori ai sufletului meu."
Recitind ultimele postări din 2015 îmi aduc aminte și ce ascultam în timp ce scriam, ce mâncam pe acel peron de gara, și ce lacrimi plângeam în acel aeroport în care îmi doream să rămân. Și, mai ales, îmi amintesc de ce am ales să îmi trag sufletul pentru o vreme.
Și de atunci au trecut atâtea milioane de clipe.
Acum, pare că am reintrat într-o casă părăsită sau, în cel mai bun caz, o casă bântuită de întrebări și amintiri care încep să mi se furișeze prin viață, zi de zi.
Astăzi copacii ne arata ce ușor este să dai drumul nenecesarului și să accepți inevitabila clipa. Așa că, iată-mă, revenind; dar nu că să continui de unde am lașat lucrurile, ci pentru a exersa desfacerea de sine. Pentru că urmează un nou răsărit.
0 comentarii:
Post a Comment