„Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se şterge pe picioare la uşă...a nu-şi înşela bărbatul. Cine ar putea respecta un astfel de regulament de serviciu interior al conjugalităţii? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană se lipeşte de ea de nu-l mai poţi desface decât cu suferinţe de neîndurat...dar două suflete care s-au împletit…au crescut apoi laolaltă? Dacă admiţi că o căsnicie e o asociaţie pentru bunul trai de viaţă, e ruşinos - fireşte - să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primeşti formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entităţi abstracte, care când se desfac se regăsesc în aceeaşi formă şi cantitate ca înainte de contopire: 2 litri de apă şi sare, puşi la distilat dau 1 litru şi jumatate de apă şi jumătate de litru de sare; amesteci iar şi iar ai 2 litri de apă şi sare. A crede că iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplistă înseamnă, fireşte, a discuta ca toată lumea, prosteşte…O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă
şi-l ia intact. Şi de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cât a dat.
O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie…Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti, greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial să o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă, te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuiesti cu un peisaj. Şi treptat îti trebuieşte prezenţa ei zilnică.
Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă duc la o adevărată nevroză.
Orice iubire e ca un monoteism.
( Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război )
0 comentarii:
Post a Comment