Nu m-am intrebat niciodata de ce l-am cunoscut pe Lorenzo (sau Val, cum isi spunea el) pe un grup de discutii ce purta numele sufletel. Era evident ca un om ca el isi gasea locul doar printre oameni frumosi si lucruri bune, intrucat avea o viata ce emana optimism si iubire, grija si simt pentru o cultura a frumosului. Nici nu pot sa uit primele lui mesaje din casuta de mail (si cred ca au fost ca numar cateva sute) care aveau incorporate imagini de o sensibilitate imposibil de descris – asemenea sufletelului sau. Avea 35 de ani cand l-am cunoscut si peste 2 saptamani s-ar implini fix 1 an si 7 luni de cand ne stim. Avea 35 de ani si se simtea ca la 20, pentru ca imi dadea de fiecare data aceeasi lectie de neuitat: ca timpul e o chestie relativa, iar sufletele nu au varsta...sau poate timpul lor este iubirea si fericirea...Important este sa-ti pastrezi sufletul tanar si sa te simti bine, indiferent de varsta ...
Si se simtea mereu bine, ba chiar isi gasise si sufletul pereche si parea un om caruia nu ii lipsea nimic. Purta cu sine, clipa de clipa, acea fericire ce nu este adusa de lucrurile exterioare, ci de cele interioare. Val era un vrajitor cu fetele. Din spatele unor cuvinte putine, dar care spuneau atat de multe m-a invatat ca sunt perfecta, ca nu am nevoie de nimeni care sa imi spuna asta; mi-a spus “eu am sa te plac mereu” si mi-a spus ca sunt unica (desi desigur ca nu eram singura pe care Val o iubea, pentru ca el iubea pe toata lumea); mi-a aratat cu grija ca sunt situatii in care, daca nu am decis in functie de ceea ce imi spune inima, decizia nu este valabila. Iubea mult, isi simtea viata, si-o traia clipa de clipa pentru frumos.
Fusese o toamna grea, iar bolile ce pareau ca nu se mai termina ma epuizasera psihic si fizic. Aveam nevoie de o pauza, dar imi faceam griji pentru lista de discutii pe care o administram. Si intr-o zi, stiind dorinta mea, a acceptat preluarea atributiilor mele. Despre floare albastra vorbea ca despre casa lui. Imi scria “Daca ai stii cat de fericit sunt acum pentru ca m-am reintors ACASA. Eu asa simt, asa il consider: grupul NOSTRU. Caci ma simt pe el ca acasa, ca si cum ar fi si al meu, nu conteaza daca tu esti owner, conteaza ce simti...” Asa ca i-am incredintat o parte semnificativa a vietii mele si nu mi-am facut nici macar o singura data probleme ca nu ar avea grija asa cum trebuie…si pana pe 3 februarie nu am mai stiut nimic de floare sau de tanarul meu vrajitor, cu exceptia momentelor in care ajungeam pana la prima pagina a grupului. Nu mai aveam nici un drept si nu puteam sa citesc mesaje, sa vad ce membrii au mai intrat sau iesit, dar ma multumeam cu faptul ca vedeam numarul de mesaje trimise in acea luna, ceea ce reprezenta ca grupul este activ. Nu stiam ca ceea ce consideram eu
activitate, era de fapt o liniste prevestitoare de rau. Nu avusesem nici o veste de ceva timp.
Ma opresc un pic pentru a mentiona ca am considerat mereu ca legaturile prin internet sunt in sine grozav de fragile. E suficient ca unul sa nu isi doreasca sa comunice sau sa existe o problema tehnica pentru ca totul sa fie pierdut si sunt atat de multe probleme ce pot interveni intre doua inimi ce bat impreuna pentru a le desparti iremediabil. Nu am descifrat aceasta tacere ca fiind ceva anormal, dar avea sa fie prima tacere definitiva. Fara indoiala ca au mai fost situatii cand totul s-a “intrerupt” fara explicatii, fara adio, fara pareri de rau exprimate, dar acum era o situatie definitiva. Pe 2 februarie 2007, intr-o dimineata de vineri la ora 4 AM, inima mare a lui Val a incetat sa bata. Asa cum scria cineva, o inima prea mare pentru un corp atat de mic. Dincolo de energia, optimismul, determinarea si siguranta pe care le simtea, dincolo de monitor si de cuvinte incurajatoare, Val era o persoana cu nevoi speciale de sanatate. Se nascuse cu o malformatie cardiaca si era usor ca un fulg: 35 de kilograme la doar 1,35 m.
Fiecare zi, fiecare saptamana de viata ii fusesera lupte pe care le castigase. Sadise in fiecare om placere de viata, desi uneori poate ca ne revoltam putin pentru ca viata parea mai roz cand ti-o descria vazuta prin ochii sai. Isi castigase dreptul de a trai, si nu de a trai oricum, ci frumos. O viata traita frumos, pe care o putem culege acum doar din cuvintele ce ne-au ramas (si pot spune cu bucurie ca ma bucur ca am pastrat toata arhiva noastra).
Ultimul lui mesaj catre grup a fost unul plin de face si de fericire, ce l-a caracterizat pe deplin: video.
Dupa 2 februarie, Val a ramas fir de cuvant in multele grupuri in care a activate, in multii oameni pe care i-am cunoscut si – inevitabil – i-a atins prin felul sau de a fi. L-am iubit si inca o fac, purtand in inima doua regrete: ca nu l-am intalnit niciodata personal si ca nu voi putea sa ii trimit invitatia pe care i-am promis-o la nunta mea.
Cuvintele lui continua sa ma motiveze si acum, sa ma incurajeze. Doresc sa inchei cu 3 franturi din ceea ce a fost Vatui Antonio Lorenzo.
Priveste in sufletul tau, si vezi cat de minunat este... Iar daca observi si umbre, nu doar stralucirea luminii lui, accepta-le asa cum sunt... Aceasta este o cale sigura spre fericire, cale revelata pe frontispiciul templului din Delphi: "Cunoaste-te pe tine insuti"...
Optimismul nu ma paraseste niciodata, iar norii intristarii cand apar, nu zabovesc prea mult pe cerul inimii mele... Sunt fericit atunci cand iubesc, chiar daca poate sentimenul nu este reciproc... Iubirea este ceva atat de unic, rara si pretios, incat nu sunt dispus sa o umbresc cu suferinta si lacrimi... Ma bucur de ea, incerc sa o traiesc, sa o simt din plin, fara sa am asteptari din partea celuilalt si fara sa sper ceva de la viitor. Traiesc prezentul asa cum e, si nu regret nicicand trecutul...
Pentru mine iubirea inseamna in primul rand binele si fericirea celuilalt, indiferent daca asta are legatura cu mine sau nu...
In al doilea rand, inseamna libertate. Eu cand iubesc nu sunt posesiv, ci ii las toata libertatea persoanei iubite.
Nu stiu daca asta e varianta clasica a iubirii, dar eu numai asa stiu sa iubesc...
Cand iubesc sunt fericit. Tocmai iubirea pe care o simt este castigul si ceea ce ma determina sa fac pentru tine, adica orice pot si ai nevoie pentru ca-ti doresc numai binele si fericirea.
{Text publicat în numărul 27 al revistei Pasager}
