O iubeam
nu pentru că putea să danseze
Cu îngerii mei
Ci pentru că sunetul numelui ei
îi reducea la tăcere
Pe demonii mei
Christopher Poindexter
167 de cuvinte
guvernul a decis
să aloce fiecărei persoane un număr de exact o sută şaizeci şi şapte de cuvinte
pe zi.
De aceea, atunci când sună telefonul, îl pun la ureche fără a spune "Alo". La restaurant, doar arăt felul de mâncare pe care mi-l doresc din meniu.
Mă adaptez bine noului stil de viaţă.
Noaptea târziu, îl sun pe iubitul meu aflat la distanţă
şi-i spun cu mândrie: Astăzi am folosit numai cincizeci şi nouă de cuvinte.
Le-am păstrat pe restul pentru tine.
Atunci când el nu răspunde,
ştiu că el le-a folosit deja pe toate,
aşa că îi şoptesc: Te iubesc
de treizeci şi două, apoi şi trei de ori.
După aceea, rămânem la telefon şi ascultăm
fiecare bătaie de inimă care a mai rămas
100. Ecou, ecou, ecouri
 |
| Foto: pinterest.com/Sophie Kaatz |
M-am trezit într-o dimineaţă cu inima despletită ca un ghem scămoşat şi degetele prea grele, ca de plumb, pentru a mai scrie. Şi nu am mai scris de luni bune, nu sperând că plumbul va dispărea, ci sperând că inima îmi va redeveni uşoară. Din nefericire, o inimă grea şi alte câteva alte tipuri de durere nu pot fi tratate într-un sanatoriu, dar nici nu pot fi alinate într-un spital, aşadar celor care suferă nu le rămâne decât să încerce să se vindece singuri.
Unii îşi vindecă suferinţa singurătăţii făcându-şi prieteni. Mulţi, coloraţi, zgomotoşi sau, dimpotrivă, discreţi, care să le amintească numai de bunele şi frumoasele încăperi ale inimii.
Alţii îşi alină conştiinţa cumplit de vinovată printr-o infuzie de capital. Fabrică bani sau îi cheltuie pe ai altora, îşi vând visurile, mintea, ochii, braţele şi trupul întreg pe talanţi de argint. Sau sunt dispuşi să plătească bani grei pentru a putea dormi liniştit noaptea, pentru a readuce la viaţă un om faţă de care trebuia să rostească regrete nespuse sau pentru a avea pe cine îmbrăţişa.
Unii îşi domolesc dorinţa arzător de dureroasă prin acte mărunte, dar apuse pe buza unor accese de bunavoinţă.
Dar din nefericire mereu vor exista aceia care nu pot începe să se vindece pentru că ştiu că urmează o suferinţă şi mai mare. Oricât de imun te crezi sau încerci să te prefaci, există milioane de terminaţii nervoase electrifiante, deschise, expuse, care dau la iveală sentimente crude. Oricât ai încerca să ţii durerea la distanţă, durerea e inevitabilă. Câteodată este chiar singurul lucru care mai rămâne după ce totul se termină…
Durerea şi bolile pot lua forme diferite. Cele ale trupului sunt cele mai uşor de tratat. Mult mai dificil de rezolvat sunt maladiile ascunse ale inimii, adăpostite în adânc, rămăşiţe ale unor sarcini imposibil de dus la termen, dependenţe secrete care ne consumă până la mistuire sufletul, secretele care ne întunecă judecata.
Pentru a supravieţui, este nevoie să descoperim pe cineva care să fie capabil de sacrificiu. O aşteptare care nu ştim când se va termina. Sau dacă acel cineva are leacul potrivit. Sau dacă va decide să facă ceva în direcţia aceasta. Ca o oglindă capabilă să reflecte exact tăcerea din ochi. Ca un ecou, care nu ştim când sau dacă ne reflectă strigătul de disperare.
Ciudatele oglinzi şi curioasele ecouri. Cum ar fi ca într-o bună zi să aflăm că nu noi suntem sursa sunetului care provoacă un ecou, ci că noi suntem chiar ecoul? Ecoul a ceea ce au spus alţii şi ale căror vorbe sunt reproduse exact chiar de noi în neant. Ecoul a ceea ce au făcut alţii şi ale căror fapte sunt replicate la infinit. Sau chiar ecoul a ceea ce au simţit alţii, ură, resentimente, înjurături, reticenţă, revoltă – toate care ne construiesc puţin cu puţin tot ceea ce este în jurul nostru.
Eu – nu emiţătorul mesajului, ci chiar destinatara lui.
Lumea mea – nu plăsmuită de mine, ci de acţiunile nevăzute ale altuia, altora, proprietarii de drept ai vieţii mele. Nişte hoţi…de ecouri.
{Editorial publicat pe 15 aprilie 2014 în Revista Semnificaţii Majesty.ro}
Sunt încă vie!
 |
|
|
Fiecare puls, fiecare bătaie de inimă, fiecare palpitaţie este un trofeu gravat cu literele:
„Încă trăiesc”.
Nu sta şi plânge la mormântul meu
Do not stand at my grave and weep,
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sunlight on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft stars that shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die.
(Mary Elizabeth Frye - 1932)
 |
| Foto: |
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sunlight on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft stars that shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die.
(Mary Elizabeth Frye - 1932)
Nu sta şi plânge la mormântul meu,
Eu nu sunt acolo; eu nu dorm.
Eu sunt o mie de vânturi care suflă.
Eu sunt sclipirile de diamant pe zăpadă.
Eu sunt lumina soarelui din grâul copt,
Eu sunt ploaia suavă de toamnă.
Când te trezeşti în tăcerea dimineţii
Eu sunt năvala înalţătoare şi iute
De păsări tăcute care zboară în cerc.
Eu sunt stelele blânde care strălucesc noaptea.
Nu sta şi plânge la mormântul meu,
Eu nu sunt acolo, eu nu am murit !
Tot ceea ce eşti
Tu nu eşti vârsta ta
Nici mărimea hainelor pe care le porţi,
Tu eşti o greutate sau o înălţime
Sau culoarea părului tău.
Tu nu eşti numele tău
Sau gropiţele din obraji.
Tu eşti toate cărţile pe care le citeşti,
Toate cuvintele pe care le spui.
Tu eşti vocea ta răguşită de dimineaţă,
Şi zâmbetele pe care încerci să le ascunzi.
Eşti dulceaţa hohotului tău de râs
Şi fiece lacrimă pe care ai plâns-o vreodată.
Eşti cântecul pe care îl cânţi foarte tare
Atunci când ştii că eşti cel mai singur de pe faţa pământului.
Eşti toate locurile în care ai fost
Şi locul pe care îl numeşti acasă.
Eşti toate lucrurile în care crezi,
Toţi oamenii pe care îi iubeşti,
Eşti fotografiile din dormitorul tău
Şi viitorul pe care ţi-l imaginezi între acei patru pereţi.
Eşti plăsmuit din atâta frumuseţe
Dar pare că uiţi frecvent asta
Atunci când decizi că te definesc
Toate lucrurile care nu sunt tu.
(Pentru omuleţii faini care mă vizitează la bibliotecă în fiecare săptămână :) )
(Pentru omuleţii faini care mă vizitează la bibliotecă în fiecare săptămână :) )
Subscribe to:
Posts (Atom)
