De ce am plecat din Anglia, de ce m-am intors in Romania

Se pare că nici nu am apucat să anunţ că m-am întors, că unii dintre "prieteni" mei de acasă au început să răspândească zvonuri despre motivele întoarcerii mele. Nu le voi enumera aici, nici nu le voi dezminţi - cine vrea să creadă varianta mea, să o creadă; cine nu, să creadă absolut ce doreşte. Acestea sunt lucruri care mă depăşesc, prin urmare nu îmi asum zvonuri sau minciuni. Ce s-a întâmplat:

- am fost ilegala de la un capăt la celălalt. Treceau luni bune şi acte tot nu aveam. Aveam în schimb un sac de promisiuni, că uite că am vorbit cu nu ştiu cine, că voi vorbi cu contabila, cu avocata, cu căţelul, cu purcelul, cu prietenul nu ştiu cui şi cu românul de la colţ. Eu nu sunt genul de om care să lucreze la negru. Nici genul de om care să nu ia munca în serios. Eu sunt genul de om care se gândeşte la pensie şi la asigurări de sănătate şi care vrea să facă toate lucrurile ca la carte, din toate punctele de vedere. Fostul meu şef continuă să spună că nu am avut suficientă răbdare, în condiţiile în care primele 3 luni nu a avut loc nici măcar o discuţie despre asta - eu am fost cea care am deschis subiectul într-un târziu şi de atunci numai amânări şi lucruri mult mai importante care nu mai suportau amânare. În condiţiile în care el reţinea aproape 400 de lire pentru pensie si sănătate (care se duceau în buzunarul lui) iar eu nu aveam nici măcar un contract de muncă, am decis să nu mai aştept.
- pe lângă faptul că nu aveam acte, a mai fost un motiv care m-a determinat să plec cât mai repede: numeroasele modalităţi ilegale de a face rost de bani. Eu am principii şi un cod moral după care ma ghidez şi nici smecheriile, nici înşelăciunea (ca să numesc numai puţin din ce se întâmpla) nu se află printre ele. Recunosc că eu muncesc şi pentru bani, dar nu banii mă motivează, ci simţământul lucrului bine făcut. Nu voit, ci prin prezenţa mea în diferite conjuncturi în care se discutau anumite lucruri şi se puneau la cale planuri de tot soiul, eram părtaşă la lucruri din ce în ce mai ilegale şi mai imorale. Eu nu sunt bună la aşa ceva, pe mine mă oripilează minciunile spuse pe faţă şi cu capul sus, mă deranjează atitudinea celor care fabrică acte false pe bandp rulantă pentru a le servi în procese fără număr şi mă scoate din minţi omul al cărui dumnezeu este numai banul. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt vreo sfântă şi nici nu am lucrat până acum doar în paradis. Dar în niciun loc din România nu am văzut şi auzit atâtea furtişaguri şi minciuni ca la ultimul loc de muncă. Adăugăm la asta şi faptul că eu însămi nu aveam acte şi vă puteţi imagina de ce imediat ce am avut şansa de a pleca, mi-am făcut bagajele şi am fugit cât m-au ţinut picioarele. 

Detaliile sunt multe iar cei cu care am corespondat le cunosc. Am decis să nu le enumăr aici ca să nu risc să le car într-un bagaj mic toată viaţa mea, aşa cum scriam ieri. Într-un cuvânt, nu vă încredeţi în străini, nici măcar în cei pe care îi cunoaşteţi.

Pe de altă parte, în Northampton am cunoscut cei mai calzi, amabili, pupăcioşi, veseli, optimişti, dornici să ajute oameni. Nu toţi, numai cei care m-au găsit şi pe care îi consider - cu onoare şi recunoştinţă - prietenii mei. Beti si Lori, Timea si Otto, Vali, Tony si Csilla, Grace, Sarah si Nigel, Angela si Lloyd, Giles şi Nadine, Joseph şi Mary, cele două Maxine, Maureen şi Sizwe, Beauty, Lucy şi multe alte nume pe care acum e posibil să le omit. Despărţirea de ei a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Poate de asta nu am făcut duş de 3 zile, nu am ieşit din casă şi nu am chef de nimic.
Poate de asta sunt irascibilă şi deprimată.
Poate de asta nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni, nici să dau explicaţii - deşi sunt convinsă că locul meu nu era acolo.
Sau poate pentru că resimt asta ca pe un eşec enorm, din cele mai multe puncte de vedere...
Life goes on

Later edit: m-am gândit că e mai eficient să nu fac o postare separată despre asta, ci să explic puţin. Motivul pentru care gândesc asta ca pe un eşec nu are nicio legătură cu revenirea în ţară. Nici o secundă, la plecarea mea, nu decisesem să rămân, ci urma să mă întorc la finalul perioadei de 2 ani. Ce resimt ca un eşec este faptul că, în ciuda sacrificiilor pe care le-am făcut, cheltuielii tuturor banilor mei înainte de plecare, luptelor de gherilă purtate pentru a putea deveni legală şi a pentru a munci cinstit, nimic nu s-a realizat. Am pierdut bani şi m-am întors cu ceva mărunţiş, am pierdut timp preţios pentru că la 27 de ani nu mai e vremea să fii aventuros şi am ajuns iar în punctul în care trebuie să o iau de la 0. Ba chiar, în loc să fiu de ajutor părinţilor mei - scopul pentru care am plecat - am cauzat îngrijorări şi suferinţă.
Eh, lasă că mă fac eu mare :)

20 comentarii:

Andreea P. said...

Denisa,

Nu e un esec. E o experienta. Din care ai avut ceva de invatat si cu ajutorul careia te-ai descoperit pe tine. Ai inteles ce esti, cum esti, ce vrei si ce nu poti accepta.

Capul sus, privirea inainte si... binele va veni :)

raluca said...

Intotdeauna exista o continuare. Ai ales bine, nu-ti fa griji. Cum ai putea sti ca nu-ti place un lucru, daca nu-l incerci? Iar odata ce stii, il dai deoparte- exact ce ai facut.

Acorda-ti timp sa te odihnesti fizic si psihic, stai mai mult cu tine si apoi o vei putea lua de la capat... DAR de data asta de la un alt nivel :)

d.orin said...

Well done!

roxana said...

Ar fi, poate, multe de spus legat de subiectul emigrare-reintoarcere in tara, dar nu stiu la ce si cui i-ar folosi. Sentimentul esecului? Da, cred ca inteleg ce spui si mai cred ca celor ce n-au trait in mod direct experienta "plecatului de-acasa" le va fi mereu (aproape) imposibil sa inteleaga. Caci greu renunta omul la iluziile sale!...

Doar lasa-ti timp sa "rumegi" experienta UK-Northampton, iar concluziile si directiile viitoare de mers vor veni si ele. Sunt sigura de asta!
Nu fi (prea) aspra cu tine, curaj si... toate cele bune!

Zazuza's Gulaschsuppe said...

nu ai de ce sa resimti asta ca pe un esec. simplul fapt ca ai avut puterea sa recunosti ca te aflai intr-o situatie care tie nu iti oferea un viitor si ca ai ales sa te intorci acasa in cautarea a ceva mai bun inseamna o victorie. neacceptarea unui compromis inseamna mare tarie de caracter si te admir, esti o luptatoare, un om care stie ce vrea si care nu vrea sa se balaceasca in mocirla. bravo! fruntea sus, incepe o noua zi!

fanel said...

E o experienta, nu e un capat de tara. Aia care stau pe margine si "se rade" poate n-au facut nici atat!

Denisa said...

@Andreea: am explicat in later edit de ce consider ca e un esec. Evident ca am avut si lucruri de invatat, ca atunci cand o iei de la 0 esti un nimeni care nu stie nici sa traverseze strada. Eu zic ca am lasat o impresie buna, ca roman si ca femeie, si nu mi-am aparat si laudat tara mai mult decat in aceasta jumatate de an :)

Denisa said...

@Raluca: multumesc pentru sfaturi. De ce de la alt nivel? Doar nu crezi ca sunt cu nasul pe sus ca am lucrat "afara" :P

Denisa said...

@Dorin: multumesc Dorin, si multumesc si pentru mentionarea in postarea ta despre blogosfera feminina :)

Denisa said...

@Roxana: multumesc pentru randurile sscrise. Ma straduiesc sa nu fiu prea aspra cu mine, nu prea imi iesa si ma mai iau la palme uneori, mai ales ca acum am mult timp liber pana voi incepe sa muncesc, dar sunt constanta :)

Denisa said...

@Lara: am explicat intr-un later edit de ce resimt asta ca esec. Da, stiu ca la nivel logic si practic am facut bine (si daca nu ar fi trebuit sa strang bani de bilet atatea luni, m-as fi intors mai devreme), dar tot e ceva ce in interiorul meu zice "ei, si ce-ai facut? acum stai acasa, fara loc de munca si fara bani, povara pe umerii parintilor" si asta ma tot roade...dar a inceput o noua zi, da! O imbratisare mare si calduroasa >:D<

Denisa said...

@fanel: multumesc!!!!

MunteanUK said...

Într-un fel, prin relatarile tale din UK erai 'my hero' pt curajul de a porni de la zero, de a te avânta în necunoscut.

Acum, constat cu mirare că eşti 'back to Romania', dar nici eu (asemenea altor comentatori) nu aş merge până într-acolo, încât a fi de acord cu a numi toată experienţa "un eşec răsunător", din pricina sacrificiilor asumate, dar care nu au avut rezultate pe măsură...

Poate nici măcar nu au fost 'too great expectations', ci 'reasonable ones', dar în mersul vieţii noastre lucrurile nu se petrec mereu 'ca la carte', după un fir logic şi după cum le aştepătm noi.

De multe ori, planurile lui Dumnezeu nu corespund cu planurile noastre. La fel, de multe ori nu putem vedea pe termen lung în ce anume se poate transforma ceea ce ne apare în clipa prezentă drept un "eşec răsunător"...

Denisa said...

@MunteanUK: eroina? eu? Nu prea se vedea asa cand mancam paine cu ceai, nici cand imi era asa de rau si nu se uita nimeni la mine. Nici nu cred ca am folosit expresia esec rasunator, cred ca am explicat pe deplin ce era de explicat.
Oricum, nu sunt atat de tanara cat sa imi permit aventuri de tipul acesta, mai ales ca m+am dus acolo pentru viitorul carierei mele, urma sa lucrez in PR. Acum totul s+a terminat, cu siguranta tot ce se intampla este in planul lui Dumnezeu, cu siguranta :)

Anonymous said...

Sa ai curajul sa spui DA
Sa ai curajul sa spui NU
Si-n orice clipa grea a vietii,
Sa fii mereu acelasi TU!!

pupici
Dani

Denisa said...

@Dani: comentariul acesta a meritat toata asteptarea :)

Diana said...

Sper ca de acum să îți meargă bine. :)
Cât privește vorbele unora... poți de pildă încerca și în România ceva nou, poate un nou oraș... ceva... refreshing pentru spirit.

Denisa said...

@Diana: sunt ceva mai bine, dar tot nu am iesit din barlog. O sa incerc multe cand o sa reincep sa caut de lucru

Andreea Cascarade said...

Sunt sigura ca o sa iti fie bine. Iti citesc TOATE postarile pentru ca imi plac la nebunie, imi place mult cum gandesti si cum iti asterni gandurile pe "hartie". Te pup si mult succes in continuare !

Denisa said...

@Andreea: multumesc frumos, nu stiam ca citesti ce scriu aici. Succes si voua, acolo departe!

Post a Comment