Cum să fii singur

Dacă eşti la început singur, ai răbdare.
Dacă nu prea ai fost singur sau atunci când ai fost nu te-ai simţit bine, atunci aşteaptă. Vei vedea că e normal să fii singur de îndată ce îmbrăţişezi această stare.
Putem începe cu locurile acceptabile ale singurătăţii, cum ar fi baia, cafeneaua, biblioteca - unde poţi zăbovi ca să citeşti ziarul, unde poţi bea un ceai aromat şi să priveşti pe geam, unde poţi răsfoi vrafurile de cărţi aduse de peste timp, ţinute de alte mâini pe care nu le cunoşti. Acolo oricum nu ai voie să vorbeşti.
Mai este sala de sport. Dacă eşti timid, poţi să te aşezi în faţa oglinzilor şi să petreci timp cu tine în timp ce asculţi muzica ta preferată la căşti.
Mai este transportul în comun, pentru că noi toţi trebuie să ajungem în multe locuri. 
Şi mai există rugăciunea, meditaţia. Nimeni nu va gândi mai puţin despre tine dacă vei fi cu respiraţia întretăiată, în căutarea păcii şi a salvării. 

Începe simplu. 
Locurile pe care le-ai evitat înainte îţi pot da satisfacţii nebănuite. 
Bufetul unde iei prânzul - eşti înconjurat de oameni care mânăncă cu ochii în farfuria lor sau înspre locuri hăt departe; de angajaţi care au numai o oră la dispoziţie pentru a se bucura de o mâncare caldă şi a căror soţii lucrează în celălalt colţ al oraşului - aşa că ei, ca şi tine, vor fi singuri. Rezistă tentaţiei de a-ţi însoţi aceste momente cu telefonul. 
Când devii în largul tău să mănânci singur, ieşi la un restaurant cu faţă de masă şi tacâmuri. 
Nu eşti o persoană mai puţin interesantă dacă guşti dintr-un desert apetisant şi ştergi un pic de frişcă de pe farfurie. De fapt, cei de la mesele pline din jurul tău ar da orice să aibă plăcerea aceasta!
Mergi la cinematograf, unde e întuneric şi odihnitor, îmbrăţişat de scaunul tău, în mijlocul unei  comunităţi fremătânde. 
Mergi singur în pădure, iar copacii şi veveriţele vor avea grijă de tine. 
Mergi într-un oraş necunoscut şi bate stradă după stradă. Acolo sigur există statui necunoscute care nu au cui să vorbească. 
Iar băncile făcute pentru odihna străinilor care le împart pentru ceva secunde provoacă discuţii care nu s-ar fi născut vreodată dacă nu ai fi mers acolo singur. 

Societatea tăgăduieşte singurătatea. Ca şi cum oamenii singuri ar trebui să nu iasă din beciurile lor. Ca şi cum oamenii trebuie să aibă probleme dacă, după o vreme oarecare, ei rămân tot singuri. Dar singurătatea este o libertate ce zboară uşor, tăcut, albă ca vindecarea. Pentru că dacă eşti fericit în mintea ta, singurătatea este o binecuvântare. A fi singur este ok. 


7 comentarii:

raluca said...

yep... :) sunt multi oameni care nu stiu sa stea ei cu ei insisi pentru un timp, sa-si asculte gindurile si starile

de-asta cauta zgomotul si aglomeratia. sau sa-i spun "anturaj, companie, societate"?

Denisa said...

Da, si tocmai acei oameni ajung sa se sinucida sau sa aiba stari depresive interminabile.
Ma bucur ca macar cineva a avut curajul sa trimita un comentariu la postarea aceasta. Inseamna ca suntem doua :)

Adrian said...

Cu "Mergi singur în pădure, iar copacii şi veveriţele vor avea grijă de tine." m-ai nimerit! Exact asta făceam pe 10 martie. :)

Totuşi, am mers atunci pe munte în dorinţa de a-mi recăpăta antrenamentul pentru o viitoare tură în care sper că o voi revedea pe ea. O altă ea, nu mult prea vechea mea obsesie...

Deşi sunt singur de o grămadă devreme, nu pot spune că sunt împăcat cu singurătatea...

Denisa said...

Singuratatea este ceva cu care cochetam perioade din viata, nimeni nu este facut ca sa stea izolat de semenii sai. Ce propuneam eu este o solutie temporara pentru asemenea vremuri, dar cu siguranta ca EA va aparea, o vei gasi si regasi.
Citesc cu mare placere scrierile tale din ture, de-abia astept sa ne dai vesti bune.

Petronela said...

Cand esti singur ai timp mai mult sa vezi daca esti impacat, daca esti multumit, daca esti fericit cu tine insuti, in conditiile date singuratatea nu e deloc o povara; iar apoi, totul se imparte'n doi.
Toate isi au vremea lor, cum spune Eclesiastul :)

Denisa said...

Foarte frumos ai scris Petronela, asa este. Multumesc din suflet pentru comentariu

Adrian said...

La câte lucruri se întâmplă în ultimii ani e posibil să apară şi veştile bune până la urmă.

Oricum, cel puţin încerc să creez condiţiile în care acestea să poată apărea. Mai mult de atât se poate face doar în doi, zic eu...

Post a Comment