76.Simplitatea indiscutabilă a unei nevoi

Foto: http://jootix.com

Atunci când pumnul tău strâns intră perfect în căuşul mâinii altcuiva, când ochii mici ai copilului tău te caută în mulţime şi când ceea ce îmbrăţişezi este tot ceea ce îţi oferă pace, linişte şi o inimă plină de căldură, mai că ai spune că nu mai ai nevoie de nimic.

Şi atunci, chiar în secunda aceea în care iubeşti, nu mai ai nevoie nici de masă, nici de casă şi nici nu te mai interesează dacă este zi sau noapte. Ba chiar nici dacă pâinea e proaspătă, nici dacă mai există balsam pentru o maşină întreagă de rufe, nici măcar dacă vecinul ascultă muzică cu volumul dat la maxim. Dragostea vindecă totul şi iartă orice lipsă.

Doar că viaţa omului nu constă doar din iubire, iar zilele omului sunt pline de nevoi, unele reale, altele închipuite. Uneori credem că avem nevoie de o pereche fenomenală de pantofi. Alteori credem că avem nevoie de biscuiţi cu trei feluri de cremă şi nu ştiu ce design. Tresărim la gândul că a apărut un nou parfum, o nouă marcă de chipsuri pe care trebuie să le încercăm sau cine ştie ce alt lucru pe cât de trivial pe atât de inutil.

În realitate, omul are cu adevărat nevoie de foarte puţine lucruri. Dacă în fiecare zi am elimina un singur lucru inutil, care nu are nicio funcţionalitate sau încărcătură emoţională, ce liberă s-ar simţi casa noastră după 365 de zile! Dacă am învăţat să trăim cu uneltele de bază şi să nu ne umplem bucătăria sau cămara cu trei seturi de cupe de măsurat sau 8-10 de căni de persoană! Dacă am reuşi să scoatem din viaţa noastră gunoaiele pe care le cărăm zilnic într-un sac murdar, pe spate! Măcar dacă am proceda aşa în viaţa fizică şi în cea psihică, cred că am înţelege simplitatea vieţii şi am descoperi o frumuseţe de nebănuit.

În fapt, oricine are nevoie, în egală măsură de frumuseţe şi de pâine, are nevoie să păstreze în viaţa sa ceva care să-l facă să deschidă ochii mari de uimire, să îl ţină cu răsuflarea tăiată şi cu inima plină de baloane de săpun parfumat.

Oricine are nevoie de locuri de joacă şi de locuri de rugăciune. Oricine are nevoie să ştie că poate fi în siguranţă atunci când îşi dă jos masca de adult şi că poate savura în linişte şi veselie vată pe băţ, dulceaţă de zmeură mâncată direct cu degetul din borcan sau de zmeie înălţate cu toată nădejdea. Oricine are nevoie de un loc retras, tăcut, în care să fie numai el şi gândul lui secret, gând de pace şi de creştere, gând de vindecare pentru trup, suflet şi spirit.

Orice om are un mănunchi simplu de nevoi. Nu cea mai mare casă, nici cea mai frumoasă, ci o casă pe care să o facă a lui. Nu cea mai puternică maşină, nici cea mai scumpă, ci una care să te ducă, alături de cel drag, pe drumuri noi cărări avide de amintiri proaspete. Nu cea mai vaporoasă rochie, nici cea mai elegantă, ci cea în care ţi s-a cerut să fii a celui mai drag om al inimii tale, zi după zi, până la finalul timpului.

Având un mănunchi aşa de frumos de nevoi (la care nu le-am adăugat încă pe cele mai frumoase, benefice şi interesante), ce rost mai are, ce sens, ce valoare să ne umplem viaţa cu nevoi ce la un anume timp vor fi mâncate de molii?

Ce sens are?

{Editorial apărut pe site-ul Majesty, în data de 11 noiembrie 2012}