97.Despre vasul care nu se scufundă niciodată

Nu ştiu dacă numele Costa Concordia vă spune ceva. Momentan aceasta este denumirea unei epave, fost vas de croazieră, care s-a scufundat parţial, la doar câteva zeci de metri de Insula Giglio (Italia). Accidentul a fost unul stupid, soldat cu 32 de morţi, semn că oricât de mare sau de mic ar fi, orice vas este vulnerabil în faţa apei. 

De fapt, dacă aţi văzut vreodată cum are loc scufundarea unui vas, ştiţi că întregul ocean, miile de tone de apă nu au absolut nicio putere asupra lui. Cu o singură excepţie: atunci când apa reuşeşte să pătrundă în vas. Oricât de mică ar fi o fisură, oricât de ascunsă, oricât de încet îşi face loc apa, acel vas este sortit scufundării.  

Foto: telegraph.co.uk

La fel cum un robinet slăbit al unui calorifer poate inunda o cameră din casă în câteva zeci de secunde, la fel nimic nu stă în calea apei. Şi, dacă în unele situaţii se mai poate face ceva, chiar şi după 20 de luni (ca în cazul Concordiei), alteori scufundarea este definitivă, ireversibilă şi cu costuri enorme. 

Cam la fel se întâmplă şi cu negativismul, cu pesimismul şi cu deznădejdea. Tot pesimismul din lume nu are nicio putere asupra ta decât atunci când reuşeşte să îşi strecoare, insinuant, umbra. Şi, pe nesimţite, te trezeşti într-o dimineaţă, inundat de o mâhnire care creşte văzând cu ochii. Care nu ştii de unde vine. Care nu ştii de ce anume a fost chemată. Care nu ştii ce viitor are. Tot ce ştii este că te strange de gât şi te vrea jos, foarte jos, în adânc. 

Dacă te trezeşti şi nu îţi vine prea uşor să te ridici dintre aşternuturi albe şi gânduri negre, culcă-te un pic. Dacă mesajele prea uscate de timp îţi provoacă o aspră durere de inimă şi o nostalgie după ceva ce nu vei mai atinge niciodată, şterge-le. Dacă te doare să îţi păstrezi toate sentimentele adânc, într-o sticlă fără dop, lasă-le să iasă şi să plece în lume. Dacă te agăţi, iar şi iar, de persoane care nu fac din tine centrul vieţii lor, pleacă de lângă ele. 

Pentru. Că. Uneori. Alegem să credem că viaţa este o paletă cu infinite nuanţe, interschimbabile de gri, când – de fapt, viaţa e mai mult un film în alb şi negru. Dacă eşti nefericit cu viaţa ta, scoate apa, las-o pe mal şi drege-ţi crăpăturile. 

Vei descoperi atunci că o crăpătură în barca ta uscată nu înseamnă că eşti stricat, inutil sau steril. Ci înseamnă că ai fost testat şi ai rezistat.

[Editorial publicat pe site-ul Majesty.ro, în data de 14 octombrie 2013] 

 

96.Casele pline şi oamenii goi

Când uit să-mi iau o carte sau când mi se termină bateria la tabletă şi nu mai pot să ascult niciun curs, îmi petrec timpul de la grădiniţă spre casă privind pe fereastra lui 104, la clădiri mici. În special la case - îmi plac casele.

De fapt nu îmi place doar arhitectura lor, ci îmi place senzaţia aceea de rătăcire prin propriile gânduri, încercând să-mi imaginez cum arată camerele, ce bibelouri ascund, ce amintiri şi mirosuri poartă din odaie în odaie. Rareori încerc să-mi imaginez şi cum arată cei care le locuiesc, dacă preferă dimineaţa sau amurgul, dacă ar alege mireasma de levănţică sau vanilie sau dacă m-ar primi vreodată în casa lor.

Ce mă preocupă mai mult decât aceste case misterioase sunt casele care nu mai au niciun mister. Casele acelea înalte, cu obloane trase de mulţi ani, cu grădini copleşite de buruieni, cu uşi fără clanţă sau, mai rău, abandonate în seama unor oameni ai străzii, mereu alţii. Asemenea case întâlnesc tot mai ades.

Şi aceeaşi privelişte dezolantă, goală, o întâlnesc în fiecare zi în metrou, în autobuz, pe fiecare stradă. Tristeţe, dezamăgire, dezinteres, dezgust, neimplicare. Oameni bântuiţi de fantome, de stres, de boli închipuite, mereu cu privirile absente, căutând ceva prin aer sau jos, pe asfalt. La prima impresie ai crede că sunt deprimaţi, frământaţi de probleme prea grele, măcinaţi de datorii prea mari, preocupaţi de griji nemăsurate.

Dar depresia privită în oglindă nu seamănă cu tristeţea, nu înseamnă ochi plânşi, nu se îmbracă în negru şi maro.

Depresia este acea stare de amorţeală faţă de sine, faţă de bine, faţă de rău, faţă de chemările la acţiune, faţă de suferinţă, faţă de minciuni, faţă de iubirea celui din faţa ta. Depresia înseamnă să te trezeşti dimineaţa cu scopul de a găsi cea mai scurtă cale de a merge înapoi la somn. Zilele nu sunt tocmai zile. Zilele înseamnă o perioadă de timp în care te confrunţi cu obstacole peste obstacole, cu ispite care vin sub forma unor analgezice puternice şi tot mai puternice, cu fantome tot mai şterse.

Zile în care ţi-e indiferent dacă iei trei sau zece pastile sau dacă a mai apărut vreun tratament pentru boala ta. Tu te gândeşti doar să îţi amorţeşti şi mai mult creierul, să-l împiedici să mai gândească la viaţa ta reală. Îl afumi, îl îmbeţi, îl ameţeşti cu droguri „uşoare”, te vinzi ocazional ofertanţilor de pseudo-iubire. Îi dai calmante, îi dai energizante, îi dai zahăr, îi dai mâncare cât pentru o săptămână pentru ca apoi să verşi totul afară 21 de minute mai târziu. Îl laşi să fie leneş, să moară de somn, de sete, îl deprivezi de tot felul de nutrienţi, dar nu îţi pasă.

Nu îţi pasă.

Nu îţi pasă...de ce ţi-ar păsa?

Depresia nu înseamnă tristeţe sau lacrimi. Depresia este simţământul copleşitor de amorţeală şi dorinţa de a te folosi de orice pentru a trăi pentru o nouă zi. Depresia este uitarea unui vis, singurului vis în care merită să credem: să trăim cât suntem în viaţă şi să murim numai atunci când murim. Depresia înseamnă doar că viaţa ta a ajuns la un punct şi o virgulă, nu la sfârşitul propoziţiei. Pentru că atunci când călătoreşti cu trenul şi se întâmplă să treci printr-un tunel, nu rupi biletul şi te arunci pe geam. Ci stai liniştit şi aştepţi să ieşi la lumină.

[Editorial publicat pe site-ul Majesty.ro, în data de 9 octombrie 2013]

Pentru Ana (fostă şi încă G)

Astăzi este ziua de naştere a Anei G. Ne ştim din clasa I şi nu cred că am fost vreodată cele mai bune prietene, dar ne-am înţeles întotdeauna bine. Ea stătea în banca a doua, eu ceva mai în spate. Sau mai în faţă. Cel puţin aşa îmi amintesc unul dintre multele layout-uri pe care le-a avut clasa noastră.

Acum, după căsătorie, tot Ana G. o cheamă. Iar astăzi vreau să-i ofer un cadou: propria ei toamnă, aşa cum scria pe pagina ei de Facebook. Pentru că şi mie îmi place toamna şi am poze despre toamnă frumoasă cu duiumul m-am gândit să i le ofer pe câteva.

Aşa că iată Ana, dorinţa ta împlinită. În 29 de fotografii de toamnă.

La ceas de seară

Foto: differentway4kids.blogspot.com

La ceas de seară, în căldura căminului vostru, în mijlocul unei seri calme, line şi tainice, vă propun spre audiţie o melodie nu doar frumoasă, ci şi executată original.

Cuvinte de iubire (1)

O perioadă îndelungată din viaţa mea, am compus declaraţii de dragoste pentru prietenii şi colegii mei atunci când aceştia îşi doreau să spună te iubesc, dar nu ştiau cum. Aşadar m-am gândit să reiau acest obicei, dar pentru voi, în fiecare miercuri. :)

Doar nişte nori care plâng

Foto: awn.com

Nu cred că este cazul să ne plângem de ploaie. E toamnă, norii sunt trişti, dar se întâmplă sute de lucruri demne de observat în jurul nostru, chiar şi printre stropi. Nu lăsaţi nici vântul, nici ploaia să vă strice ziua. Priviţi aici şi lăsaţi-vă cuceriţi :)