98. Dragă jurnalule,

Foto: megthemediamaven.com

Ştiu că tu ai o memorie excepţională şi că nu îţi place să uiţi nimic. Dar astăzi vreau să te rog să uiţi câteva lucruri, care nu merită păstrate alături de cele frumoase, nici în inimă, nici în minte.

Ar fi bine să nu-ţi mai aminteşti de toate secretele care ţi-au fost împărtăşite vreodată şi pe care nu le-ai dezvăluit nimănui, niciodată. Uită şi secretele, dar şi povara pe care au pus-o ele pe umerii tăi psihologici, dar aminteşte-ţi mereu pe cei care au avut încredere în tine. Preţuieşte-le curajul, admiră-le discreţia si respectă-le puterea de a deschide gura.

Ar fi bine să nu-ţi mai aminteşti nici lacrimile vărsate din belşug, nici de cele amare, nici de cele sărate, nici de autorii lor morali. Uită de circumstanţe, de părerea proastă pe care ai avut-o atunci despre tine, despre ei, despre toţi, dar aminteşte-ţi mereu pe cei care au şters lacrimi, care au putut să tacă să îşi înghită sfaturile atunci când nu aveai nevoie de asta.

Ar fi bine să nu-ţi mai aminteşti coşciuge, morminte, pe „ei” care nu mai există, drumuri spre cimitire pustii şi îndepărtate. Uită de moarte sau, mai bine, nu o urî. În schimb, aminteşte-ţi că viaţa merită iubită, savurată cu lingura plină, trăită frumos, modest, plăcut, în temperanţă şi cu calm.

Dar dacă ar fi ceva de reţinut mai mult decât toate de mai sus atunci acel lucru este ghemul de calităţi ale oamenilor tăi dragi şi multitudinea de rugăciuni la care ai primit răspuns. Dacă rămâi cu ochii mari şi cauţi în jur, vei găsi îmbrăţişarea sinceră a colegei de bancă din clasa a VI-a. Vei iubi atunci un om nou, numai bun de pus în cămăruţa inimii.

Dacă rămâi cu ochii deschişi şi cauţi în jur, vei găsi sfatul înţelept al duhovnicului tău şi vei înţelege atunci că sfaturile bune nu vin de la un om sau de la altul, ci direct de la Sursa înţelepciunii. Dar atunci îl vei iubi şi pe acel om, îl vei preţui şi îi vei oferi o cameră într-un alt loc al inimii.

Dacă rămâi cu ochii deschişi şi cauţi în jur, vei găsi sute de oameni falnici sau pitici, care merită iubiţi până în vârful celui mai lung fir de păr, nu pentru că îţi oferă ceva în schimb, nu pentru că ar fi mai buni decât tine sau decât alţii, ci pentru că se străduiesc să trăiască aşa cum se cuvine.

Şi dacă mai rămâi cu ochii deschişi bine de tot, vei vedea că e mai mare câştigul de a-ţi cultiva asemenea oameni în viaţă decât de a-i lăsa pe cei răi şi egoişti să stea cu chirie în încăperi mari şi neaerisite din inima ta. Dă-i afară pe cei din urmă, dar fă-le loc, lasă-i să crească pe cei dintâi, lasă-i să se adape din viaţa ta, mai smulge şi tu cu dinţii un petic de iarbă verde din viaţa lor, pentru că ce e viaţa dacă nu un schimb permanent de iubire fără plată?

Şi adaugă o nouă serie de rugăciuni, de rugăminţi, dar de data asta de recunoştinţă, de mulţumire, de împăcare pe verticală. Iar lista poate rămâne deschisă ...

[Editorial publicat pe 26 noiembrie 2013, pe site-ul Majesty]