86.Poveste despre un ghiveci

Foto: christianunschooling.com

Dacă aţi avut vreodată curiozitatea de a căuta fotografii cu arborii mamut, cunoscuţi şi ca arborii sequoia, probabil că aţi fost şi voi surprinşi de grandoarea şi rezistenţa pe care le emană aceşti copaci.

Arborii sequoia pot fi atât de bătrâni încât să numere câteva mii de ani. Pot fi atât de înalţi încât să atingă cu uşurinţă 100 de metri. Pot avea un trunchi atât de gros încât e nevoie de 10 oameni care să-l înconjoare, cu braţele deschise.

Dar şi mai interesant decât toate acestea este rezistenţa într-atât de mare a copacului încât acesta nu se prăbuşeşte nici chiar şi dacă prin baza trunchiului său se taie o cale de acces pentru pietoni şi chiar pentru autoturisme. Poate că aţi fost şi voi surprinşi, cum am fost şi eu, de asemenea imagini incredibile şi rarisime în natură.

În schimb, nu ştiu dacă aţi avut curiozitatea să descoperiţi cât de mare este o sămânţă din care creşte un asemenea arbore, ca niciun altul în flora lumii. Eu am fost curioasă. Şi am descoperit, cu destulă surprindere, că o sămânţă de sequoia este la fel de mare (sau de mică) ca un bob de orez.

Ce se află în ADN-ul acelei seminţe care o face să crească şi să se transforme în ceva aşa de extraordinar? Nu ştiu. Ce fenomene, ce trăsături, ce minuni dau formă, consistenţă şi culoare unui arbore mamut? Nici asta nu ştiu.

Ceea ce este evident însă este că orice sămânţă are un potenţial enorm şi invizibil. Puse una lângă celaltă, seminţele diferitelor plante pot părea identice sau purtătoarele unor diferenţe prea mici ca să fie identificate. Că dă naştere unei păpădii, unui salcâm, unui cais sau unei buruieni oarecare, sămânţa nu capătă o identitate decât în momentul în care ajunge la maturitate şi dă roade. „Îi veţi cunoaşte după roadele lor”, spune Biblia.

Eu, având mâinile până la cot în pământul inimii mele, ce seminţe sădesc? Ştiu oare ce roade vor aduce omisiunile de acum, îndepărtările, cuvintele spuse la mânie sau la durere, absenţa, fuga, orgoliul?

Cuprind eu cu mintea ce înseamnă ziua de mâine pentru cel pe care l-am mustrat în treacăt, cu scopul bun de a-l îndrepta, dar pentru care mustrarea mea poate fi picătura care a umplut paharul? Înţeleg eu ce înseamnă o critică, venită poate într-o zi în care toate merg prost, pentru un coleg oarecare? Pricep eu ce înseamnă să nu spun un lucru bun, să nu fac un compliment, să nu îndrept o greşeală la timp sau imediat ce am observat-o?

Şi, mai mult: îmi este clar că orice sămânţă aşez în ghiveciul inimii mele sau a altuia, aceasta va creşte, va da roade şi se va transforma în ceva mare, ce poate fi benefic sau, dimpotrivă, dăunător?

Ce seminţe am avut ieri în mână şi ce am lăsat în urma noastră? Ce status pe Facebook? Ce comentarii? Ce postare pe blog? Ce fotografii? Ce cuvinte, ce discuţii, ce promisiuni pe care suntem siguri că nu le vom onora niciodată? Câtă valoare am cultivat? Câtă iubire am cultuvat? Cât de bine se reflectă scopul vieţii mele în fiecare sămânţă pe care o aşez în ghivecele celor pe care îi întâlnesc?

Dacă nu vreţi să fiţi sufocaţi de buruieni, aveţi grijă ce seminţe purtaţi în buzunarul de la piept. Nu lăsaţi să treacă zile goale printre noi.

{Editorial publicat pe site-ul Majesty, pe data de 18 martie 2013}