Cine a citit măcar primele pagini ale Genezei, ştie istoria lui Avraam, cu căderile şi dovezile uimitoare de credinţă ale experienţei sale cu Dumnezeu. Episod după episod, Avraam dă dovadă de o putere incredibilă şi de o încredere în Dumnezeu ca a nici unui alt personaj biblic. Câţi am putea să plecăm din ţara noastră, din familia noastră pentru a ajunge într-un loc de pe care nu nu îl cunoaştem? Câţi am putea negocia cu Dumnezeu pentru a mijloci în dreptul unor oameni răi? Câţi am putea să sacrificăm pe cineva drag, pe copilul nostru, pentru că aşa cere Domnul?
În puţine cuvinte, istoria este aşa. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că va avea un urmaş şi că va fi tatăl unui neam mare. Aşa de mare şi de numeros ca stelele cerului. Cu toate acestea, Avraam, avea 80 de ani şi nici măcar un fiu. Aşadar, soţia sa Sara îi dă ideea să facă un copil cu slujnica lor, Agar, pentru a se împlini făgăduinţa lui Dumnezeu. Aici vreau să fac o paranteză: fiul pe care i-l promisese Dumnezeu era un fiu legitim, cu soţia sam nu orice fiu ar fi fost beneficiarul binecuvântărilor divine. În consecinţă, decizia aceasta a celor 2 a fost într-un fel forţarea îndeplinirii promisiunii lui Dumnezeu.
Într-o societate care preţuia femeia doar pentru fertilitatea de care dădea dovadă, sarcina lui Agar a fost primită cu bucurie. Greşeala pe care a făcut-o ea a fost că „a privit cu dispreţ pe stăpâna sa”. Din pricina aceasta, Sara a alungat-o pe Agar şi ajungem la primul episod despre care voiam să scriu.
Agar este în deşert, lângă un izvor de apă. Este însărcinată nu din dorinţa ei, este părăsită, nu mai are casă, loc de muncă, un viitor pentru copilul din pântecele ei. Niciuna dintre situaţii nu este de dorit, cu atât mai puţin o combinaţie într-atât de nefericită. Ce mi-a plăcut este faptul că acolo, în suferinţa şi disperarea ei, Dumnezeu i se arată şi îi vorbeşte. Şi nu i se arată nici ca s-o certe, nici ca s-o pedepsească, ci ca să îi promită ceva. Ce îi promite? Că va avea mulţi urmaşi şi, în plus, îi dă şi un nume pentru fiul său (lucru extrem de rar în istoria biblică).
Agar se întoarce la Sara, dar istoria se repetă după mulţi ani, când Sara şi Avraam au deja un fiu, pe Isac. Un gest mic este interpretat şi Agar este alungată din nou în pustie. După o vreme, când burduful cu apă a secătuit atât Agar cât şi Ismael au rămas în arşiţa pustiei. Căldura, deshidratarea, oboseala au făcut ca Ismael să îşi piardă cunoştinţa, moment în care Agar îl lasă la umbra unui rufiş pentru a nu-l vedea când moare.
Eu nu sunt mamă, nu ştiu ce frământări şi dureri poate cauza iminenţa morţii propriului copil, dar cu moartea m-am mai întâlnit. În faţa morţii unui om drag, oricine rămâne tăcut şi sfâşiat, neputincios şi dispus să îşi ofere viaţa la schimb. Multe trebuie să fi simţit şi gândit Agar! Acolo şi atunci Dumnezeu îi vorbeşte iar lui Agar şi îi reînnoieşte promisiunea că va fi un neam mare. Acolo, la porţile morţii, Dumnezeu vorbeşte unei femei care apare doar pe cîteva rânduri ale Bibliei.
Cunosc şi eu femei pe care le aşez la marginea gândului meu. Desigur că mereu găsesc persoane pe care să le consider inferioare şi ştiu că vouă nu vi se întâmplă, dar mie da. Nu e ceva cu care mă laud, dar există oameni la care nici nu mă uit, alţii pe care nici nu îi observ. Uneori greşesc şi gândesc pentru o zecime de secundă că cineva este mai prejos decat mine. Poate că nici nu are ceva interesant de spus. Poate că nici nu merită prea multe. Şi poate că Dumnezeu nu are ce să asculte de la un asemenea om.
Ce bine este când Dumnezeu ne surprinde şi când nu discrimineaza. Şi ce reconfortant este că îmi apare şi mie, neînsemnată, egoistă, rea şi de neajutat, deşi în lume se petrec mereu lucruri mai importante decât rugile mele soptite. Chiar dacă eşti jos sau sus, Dumnezeu este pregătit să îţi vorbească. Nu să te certe, ci să te înveţe să mergi, să ceri şi să iubeşti.
{Editorial publicat pe data de 6 martie 2012, pe site-ul Majesty}
0 comentarii:
Post a Comment