Postare despre "lumea buna" din Anglia mea

Da, asa isi zic, northamptonieni, si alcatuiesc un adevarat melting pot: locuitorii orasului meu sunt de toate culorile si vorbesc toate limbile pamantului. Desi este oras mestesugaresc, asa cum am mai scris, totusi putini sunt cei care se mai ocupa de asa ceva. In principal, orasul este locuit de persoane care fac munca de birou. In plus, nu doar o data am vazut englezi la ora 5 AM plecand spre munca cu masina sau bicicleta, ceea ce ma face sa cred ca exista si navetisti ce lucreaza prin imprejurimi. La prima vedere, englezii din Northampton sunt oameni care isi vad de treaba lor, care nu se uita la tine daca va intersectati pe strada, politicosi (dar nu peste masura). La a doua vedere, englezii de aici sunt galagiosi (chiar si cei care nu au baut nimic), lipsiti de buna crestere (daca te calca sau te loveste cineva aici, nici gand sa-si ceara iertare), betivi intr-un hal greu de imaginat, scandalagii (chiar aseara priveam pe geam o scena cauzata de cineva care arunca cutii pline de bere intr-o masina stationata) si pusi pe smecherii. Despre seful meu nu voi scrie din motive lesne de inteles, dar colegul meu Callum este un fel de Huckleberry Finn - adica englezul tanar tipic: are ochi albastri, e adorabil de naiv si se imbraca in camasa si vesta de tweed. Va imaginati ca el avand 17 ani, eu 27, il invat si am grija de el de ca de propriul copil, fiind si subalternul meu. Din cand in cand,  ne sfatuim reciproc ca doi angajati ilegali ce suntem (momentan): el cu ce stie despre munca aici, eu cu ce il pot invata din experienta mea de 6 ani ca angajat. Asadar, il pot declara englezul meu preferat din motivele de mai sus si multe altele cu care nu vreau sa va plictisesc.
Acum in sumar cate ceva despre interactiunile cu cei aflati in afara sferei biroului nostru.

• relatiile cu englezii: alti englezi pe care ii cunosc direct sunt partenerii cu care comunic zilnic (aproximativ 20-30/zi, in functie de nevoie, cateodata chiar 50). Toti cei pe care ii cunosc si care au pozitii de conducere sunt aroganti si smecheri (ceea ce demonstreaza inca o data ca avere fac cei care se pricep la marsavii, indiferent in ce tara locuiesc). Toti cei pe care ii cunosc si care lucreaza pentru altii sunt amabili si aparent niciodata nu sunt stresati - desi in domeniul in care lucrez eu asa ceva nu exista. Marele lor minus este ca daca ai nevoie de ceva, trebuie sa te tii de ei ca sa obtii. E-mail, hartii prin posta, numere de telefon, orice lucru oricat de mic necesita rugaminti si telefoane pana ajunge omul sa se sature ca il sacai si sa iti rezolve problema. Poate de asta a inventat englezul expresia "to chase up somebody" - care exprima perfect starea de fapt. Mai am legaturi cu cei de la magazinele la care fac cumparaturi des (Tesco, Morrisons, ASDA - multumesc Amedeo pentru pont) si apoi in magazinele prin care mai intru in pauza de masa. Mi-a placut tare mult o doamna in etate dintr-un magazin de imbracaminte pentru femei (Bonmarche pe numele lui) de unde am cumparat o pijama si care m-a intrebat daca am card de fidelitate. I-am raspuns ca nu, ca este prima data cand intru si m-a intrebat daca nu vreau sa-mi faca. Evident, era interesul ei daca gandim pur mercantil, dar mi-a aratat ce sa fac, m-a intrebat de unde sunt, cum e la mine in tara, toate acestea lucruri care nu tineau de fisa postului. Si chiar daca a facut-o ca sa ma "descoase" sau din politete, tot a fost cea mai agreabila discutie purtata cu cineva care de-abia m-a cunoscut.
• relatiile cu minoritatile: cei mai multi minoritari sunt indienii, care au rafturi cu mancarurile lor traditionale in magazine, dupa care vin negri (in general veniti de prin fostele colonii engleze din Africa) si apoi chinezii, dar in mica masura. Statisticile arata ca peste 88% din populatie este alba, dar cel putin in acest rastimp de cand sunt aici am vazut extrem de multi negri, spre 50% din cei cu care interactionez. Pe cei mai multi indieni i-am gasit lucrand in comert, ca si casieri sau organizand marfa in rafturi - probabil insa ca se ocupa si de depozit. La inceput am avut o retinere sa ma plimb prin cartierele lor, dar un englez get-beget m-a sfatuit sa am mai multa grija cand ma aflu printre englezi, decat printre emigranti.  
• relatiile cu romanii: tinand cont ca seful meu este casatorit de 7 ani cu o romanca si ca din cele 60 de proprietati, un numar semnificativ este ocupat de romani, intalnirea cu ei a devenit inevitabila (desi recunosc ca am plecat din tara cu gandul sa ma tin cat mai departe de comunitatea de romani). Cea mai stransa relatie o am cu Elena, un hair stilist care a venit aici acum 8 ani, care lucreaza la un salon in oras si care este vecina mea de la 2 (ea insasi o chiriasa a sefului meu). Este atat de amabila incat ti-ar da si haina de pe ea, dar hotarata si bataioasa, probabil si din cauza "micilor tepe" pe care si le-a luat tocmai de la romanii pe care a vrut sa ii ajute. Romanii care sunt aici lucreaza cam in aceleasi domenii: fetele la curatenie, baietii in constructii sau in gradinarit, uneori si la spalatorii de masini tot ale romanilor sau chiar ale englezilor. Nu de putine ori am fost invidiata pentru faptul ca eu lucrez la un birou si am perspective sa lucrez legal (si pana acum, nici nu a incercat nimeni sa profite de pe urma acestui lucru). In general, toti romanii de care am auzit, cu exceptia Elenei, vin aici pentru perioade scurte de timp si cauta sa faca cat mai multi bani. De aceea nu ii intereseaza sa isi faca acte, sa plateasca asigurarile sau sa beneficieze de pensie de aici - asa ca eu sunt printre putinii care sunt in cautarea unei stabilitati (nu financiare, ci de cariera). Cat priveste cultura romana, reprezentarea este slaba: exista un magazin romanesc despre care am auzit lucruri destul de urate (cum ca ar fi scump, cum ca unele produse ar fi expirate si etichetele modificate, cum sa patronii sunt aroganti), dar nu am fost niciodata acolo ca sa verific personal toate acestea. Este totusi nebunie sa te comporti asa, in conditiile in care exista zeci de magazine poloneze care aduc marfa din estul Europei si unde se gasesc chiar si produse romanesti.

In concluzie, Anglia in care am ajuns eu nu (mai) este nicidecum patria lorzilor si a elegantelor ladies. Oamenii sunt la fel de "firesti" ca si in Romania, cu defecte de caracter. Au si ei uscaturi destule si numai cineva care este orb poate spune ca nu le vede, au si ei oameni lenesi pe care trebuie sa ii impingi de la spate, traiesc si aici smecheri care fac lucruri pe care mi-ar fi si rusine sa le spun pentru ca nici macar in Romania nu s-a vazut asa ceva (da, ati citit bine) si aroganta este cea mai rea dintre toate pentru ca daca nu ai bani, cumva toti te trateaza ca pe ceva neimportant (cei care ma cunosc stiu cat de putin imi place mie asta! ) 

Dupa ce am trecut de mica depresie cauzata de marea dezamagire traita aici, am devenit o aparatoare inversunata a drepturilor noastre - si sper s-o scot cat mai repede la capat cu actele, promise inca dinainte de a pleca, dar inca nedemarate - si tin pledoarii despre tara mea (da, tocmai eu care imi doream atat de mult sa plec) pentru ca imi dau seama ca Anglia cu toata superioritatea de care da dovada este doar un copil razgaiat care crede ca daca s-a suit mai sus pe scara, inseamna ca are drepturi mai multe.
Da, in Romania nu merg multe asa cum trebuie, dar guess what? nici aici. Si da, avem noi pareri bune despre englezi, dar eu am renuntat la toate prejudecatile si discriminarile pozitive si am inceput sa ridic capul sus ca sunt din Romania. Englezii nu sunt mai buni decat noi, doar ca englezii SE CRED mai buni decat noi. Iar noi mult mai prejos decat suntem si putem.

Nu-mi va fi rusine sa spun ca m-am nascut in Romania, nu-mi va fi rusine nicio secunda. Asta nu e o vina a mea, nici nu e vreun merit ca ei s-au nascut altundeva decat mine.
Nu am de ce sa las capul jos, nici sa tac mai ales ca engleza mea este corecta si glasul meu este clar.
Nu am de ce sa beneficiez de mai putin decat beneficiaza englezii in tara mea doar pentru ca noi inca avem nevoie de permis de munca si ni se cere pasaportul uneori (chiar daca teoretic putem circula foarte bine cu cartea de identitate).
Nu am de ce sa vreau mai putin pentru mine si viata mea decat voiam acasa si nu am de ce sa ma multumesc cu un salariu mic, acelasi ca acasa, doar pentru ca sunt emigrant. Sunt emigrant de nevoie, la cererea sefului meu, nu la solicitarea mea, asa ca vreau sa fiu apreciata pentru ce stiu si pot sa fac si nu ignorata pentru ca nu m-am nascut cu imaginea reginei Elisabeta a II-a pe bancnote. Si nu doar ca vreau asta, dar lupt si strig si ma zbat zilnic cu prejudecati si mojicii, pentru ca stiu si pot, imi cunosc valoarea.
Nu am de ce sa ii laud degeaba doar ca sa isi simta orgoliul gadilat, nici nu voi arunca de la departare cu gunoi in tara mea. Pentru ca tara mea nu e asa de rea pe cat le place lor sa zica (si din pacate noi ii ascultam si ii credem).
Mie nu imi este rusine, dar ar trebui sa le fie lor rusine ca lasa mizerie in fata casei unui roman si ca a trebuit sa vin eu mii de kilometri ca sa pun ordine in niste lucruri lasate in birou la voia intamplarii. Si ca trebuie sa fac curatenie dupa betivii care lasa sticle la intamplare pe gard. Si ca a trebuit sa fac curatenie in casa in care stau asa cum nu am facut niciodata in Romania, adica sa scap de straturi de mizerie in fiecare coltisor. Si ca trebuie sa suport arogante de la un popor de oameni cu nimic mai presus.
Lumea mai buna nu se naste, ci se educa.
Lumea mai buna nu se creioneaza de azi pe maine, ci se creste, in caracter si morala.
Lumea mai buna nu exista numai in tarile puternice, ci exista oriunde traiesc oameni de calitate.
Si eu sunt sigura ca in Romania exista educatie si caracter si morala si oameni de calitate.
Doar trebuie sa gandim un pic mai bine despre noi, putin cate putin in fiecare zi.  Este tratamentul necesar ca sa nu ne lasam calcati in picioare. A, si imediat ce arborez steagul in fata casei, vi-l arat