18. Despre bunatate

Atunci cand esti emigrant si cand bucatica ta de paine si sticla ta de apa imbuteliata depind de un singur om, incepi sa iti dai seama ca fiind rau nu ai nicio sansa sa supravietuiesti.

Sa ma explic. Experienta aceasta de a o lua de la zero cu toate are 2 posibile scenarii. Primul este ca poti sa-ti rupi gatul metaforic, sa mori incetul cu incetul de dor, de dezamagire, de singuratate, de plans prea mult si de oftat prea des, de melancolie si din cauza tuturor acelor lucruri care se intampla “acolo” si tu nu esti prezent la ele. Daca ti se intampla aceasta, incepi sa vezi toate colturile tarii acesteia si sa-ti amintesti numai dulcele din tara din care ai plecat. Esti hoinar si ai uitat cine te-a pus sa pleci. Esti singur si te intrebi de ce ai ajuns asa. Esti mai sarac decat erai, si financiar, si moral, si spiritual si mai mereu cazi pe ganduri: oare acolo nu mai era nicio sansa? Nu mai era niciun loc in care sa cauti ceva de facut? Oare au fost epuizate chiar toate resursele, toate metodele? Sansele sunt mari ca aceste sentimente sa traiasca emigrnatii care se intorc acasa dupa putina vreme, care se multumesc cu putinul care a fost, cu experienta unui loc nou caruia nu ii apartin sau cu cateva haine de firma cumparate de la reduceri. Acesta este gustul amar care nu se estompeaza niciodata cand te gandesti la locul acela in care nu ai reusit prea mult.

Al doilea scenariu este acela ca locul acela pus deoparte pentru tine este unul bun, cu temperatura placuta, cu oameni suficient de buni cat sa nu te copleaseasca. Sau nici prea rai, cat sa nu te deranjeze. Iti este bine si pe masura ce trece timpul, dorul nu mai trece, dar esti convins ca aici poti face ceva bine. Un loc in care simti ca poti fi bun si chiar daca nu ti se rasplateste pe masura, tu continui sa cresti in bunatate. Ce ai lasat in urma este un sac cu bune si cu rele, cu dulci si amare, toate ale tale. Chiar daca mai primesti vreun cot in stomac, ai un manuchi suficient de bucurii care sa-l acopere. Nu e perfect, dar aici ai ajuns si poti sa fii rau sau poti sa fii bun. Daca esti rau, aduni minusuri cu pumnul si totusi asta nu iti face mai bine. Daca esti bun, nu mai aduni, doar oferi. Saluturi cu ochii sinceri, imbratisari cu palmele intinse, bucurii cu sufletul deschis mare.

Oricum ar fi, scenariul meu nu se potriveste cu niciunul descris. Toate sunt la inceput si nici nu am apucat sa o iau pe o cale sau pe alta. Totusi cumva, inlantuite printre zile si nopti ale vietii, exista autostrazi de oportunitati, intersectii invizibile de timp si oameni, strazi aurite pe care e tocmai potrivit sa intri, pentru ca acolo calatoresc cu precadere extraordinarul, sublimul, neasteptatul. 

Si abia aici iti dai seama ca ai ajuns exact unde vrea Dumnezeu ca tu sa fii, adica in cea mai buna portiune a drumului, cea mai frumoasa bucata a vietii omenesti: micile, nenumitele, anonimele si uitatele acte de bunatate si iubire traite printre straini, fie acasa fie departe, constient sau mai putin, mereu de apreciat dar atat de usor de trecut cu vederea. Caci “ti s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

{Edtorial publicat pe 8 august 2011, pe site-ul Majesty}