Ce ar insemna sa renuntam la toate acele lucruri care nu ne aduc zambete sau fericire?
Cum ar fi sa ne indepartam de toti oamenii care ne fac sa suferim - intentionat sau nu - si care ne dezamagesc?
Cum ar fi sa incetam sa iubim pentru ca am suferit ingrozitor de mult din pricina acestei inimi nefericite?
Sau ce ar fi insemnat sa renunt de cate ori m-am crezut nepotrivita pentru o sarcina sau prea mica? Am facut primii pasi spre maturitate calcand pe o cale care mergea paralel cu cea corecta: detestam oamenii. Am pornit de la a-i dispretui, i-am detestat, i-am ignorat...iar acum ii iubesc ca pe ce am mai scump. Pe cei saraci si pe cei bogati deopotriva, pe cei care ranesc intentionat sau din nestiinta, pe cei obositi, grabiti si pe cei care au inima deschisa si daruiesc constant, pe cei care se cred urati si goi si pe cei care se cred frumosi (in realitate, nu este nimeni urat)...intr-un cuvant, pe toti.
Va iubesc.
Si sa nu ma intrebati de ce...
Pentru ca daca iubesti pe cineva pentru ceva anume ori pentru ca este intr-un anume fel, aceea nu este iubire, este conditionare.
Va iubesc punct.
Si pe spectatorul pribeag, grabit, si pe scriitorul care isi cauta jumatate de ora cuvintele, si pe cel care face teste si pe ... si pe ...
Si eu, "uneori am vise frumoase, alteori vise ingrozitoare, dar trec peste cele ingrozitoare datorita celor frumoase" ( Jonas Salk), asa cum va sfatuiesc si pe voi.
Si o sa ma mai folosesc de un citat din Dostoievski
"Cateodata le multumim unora dintre oameni ca-si traiesc zilele laolalta cu noi".
"Cateodata le multumim unora dintre oameni ca-si traiesc zilele laolalta cu noi".
Asadar, va multumesc!
0 comentarii:
Post a Comment