Ai stat vreodată cu faţa sau cu spatele la un zid? Un zid atât de mare încât să nu îi vezi capătul nici în stânga nici în dreapta şi să fie suficient ce înalt cât să nu poţi să-l sari? Un zid de cărămidă sau de beton armat dincolo de care să nu vezi nimic, dar să ştii că acolo, la 10 centimetri distanţă, se află ceva ce ţi-ai dorit toată viaţa?
Cred că niciodată nu ne aşteptăm să ne trezim cu faţa la zid aşa devreme. Întotdeauna credem că mai avem timp, că mai putem încerca să schimbăm drumul, că mai avem soluţii şi că, poate, deja am reuşit să evităm să confruntăm imaginea acestui zid de nepătruns.
Cred că niciodată nu ne aşteptăm să ne trezim cu faţa la acelaşi zid pe care l-am mai întâlnit, pe care credeam că l-am escaladat şi pe care speram să nu îl mai întâlnim. Şi uneori sperăm că plecând de lângă el, căutând un alt drum, putem fi scutiţi de confruntarea cu noi, cu problemele noastre, cu obstacolele cele mai detestate.
Aici putem vorbi despre lipsa motivaţiei de a face o schimbare, despre ura faţă de tine, despre teama de a face, a fi, a deveni ceva mai bun, despre un comportament dăunător, despre orice lucru care te împiedică să ajungi mai departe, să treci de zid. Fiecare îşi cunoaşte limitele şi slăbiciunile şi, uneori, se întâmplă să te temi şi de apa mică atunci când nu ştii să înoţi.
Orice ar fi, orice te aduce în acelaşi punct nu este acolo întâmplător. Şi nu doar că se întâmplă să ne trezim acolo, ci este în folosul nostru să fim acolo. Pentru că mai presus decât orice, scopul zidului nu este ca să ne ţină de partea aceasta a baricadei, ci să ne dea ocazia să aflăm cât de mult ne dorim să ajungem dincolo. Zidul nu există ca să rămânem la fel de slabi şi de ne-perseverenţi, ci ca să fim creativi, să găsim un mod de a ajunge unde dorim şi ne e bine, să ne lovim fizic de zid, să zgâriem cu unghiile - la nevoie - până găsim ieşirea.
Eşti în faţa zidului pentru că undeva, cuiva îi pasă că nu faci ce trebuie. Dacă atunci când greşeşti nu îţi spune nimeni nimic, înseamnă că toţi au renunţat la tine, că nimeni nu mai speră să schimbe ceva în bine, că nu mai au răbdare sau nervi sau energie ca să te ajute să continui.
Eşti în faţa zidului nu ca să plângi, ci ca să munceşti mai mult.
Eşti în faţa zidului nu ca să cârcoteşti şi să bârfeşti, ci ca să fii recunoscător că ai în spate un drum şi că ai în faţă o şansă enormă. Poate că dacă ai şti de la început ce e dincolo, ţi-ar fi prea teamă ca să încerci. Deci e mai bine că eşti de partea asta a zidului :)
Dacă faci lucrurile bine, dacă eşti perseverent, dacă renunţi să mai faci ce-ţi place şi începi să faci ce trebuie, dacă renunţi un pic la tine ca să oferi altuia, binele nu întârzie să apară.
Aşadar, dacă ajungi lângă zid, dacă eşti chiar în faţa lui, îmbrăţişează-l şi bucură-te. Alţii au dispărut încă de când erau pe drum. Alţii nici nu pot vedea sau recunoaşte un zid. Alţii se învârtesc în cerc, fără busolă. Tu ai un reper, tu ai ocazia să schimbi ceva şi ai şi resursele să reuşeşti.
Îmbrăţişează, aşadar, zidul şi află cum să ajungi dincolo.
[ Editorialul a fost publicat pe site-ul Majesty, pe data de 4 februarie 2013 ]
0 comentarii:
Post a Comment