Astăzi este ziua unei persoane care mi-a fost tare dragă. Îi voi păstra ascunsă identitatea pentru că aşa şi-ar dori, dacă ar şti că scriu despre el. Este un el, da :)
Astăzi este aniversarea unui om pe care l-am iubit. Şi dacă aş mai şti unde să află, i-aş spune-o personal. Aşa, scriu aici, cu speranţa că dacă va dori să mă găsească, va citi rândurile acestea.
Pe el l-am iubit aşa de mult încât 2 ani de zile am trăit permanent cu dorinţa de a-l apăra de tot ce i se întâmpla rău, neştiind că suferind avea să crească. Am încercat să-l feresc de oameni care să-l folosească, să-l rănească, am încercat să-l feresc de orice rău, am încercat chiar să-l ţin mult de vorbă ca să nu se îmbete în perioadele de depresie.
Aşa de mult am dorit să-l protejez încât eram foarte dispusă să mă înrolez în Legiunea Străină pentru a-l apăra (ceea ce este şi incredibil şi imposibil, dar deh, ce nu face o femeie pentru omul drag?). E o poveste lungă...
Făceam toate lucrurile astea fără să-mi dau seama că îl iubeam. Şi l-am iubit aşa de mult încât s-ar putea încă să mai găsesc ceva sentimente rătăcite, chiar şi după 7 ani de absenţă.
În schimb, el mă tachina mereu, spunea că sunt „o motănică naivă”, că nu ştiu cu ce se mănâncă viaţa. Şi avea dreptate. Mă supăra mereu, bătându-se mereu cu străini prin baruri şi spunând-mi lucruri nu tocmai plăcute pe care a doua zi nu şi le amintea.
Mă enerva la culme, mă făcea să râd, mă făcea să plâng, dar a ajuns să mă iubească şi el. El m-a iubit aşa de mult încât prefera să nu doarmă noaptea şi să-mi scrie e-mailuri kilometrice în limba română – deşi cunoştinţele lui de limba română lăsau de dorit.
Şi m-a iubit aşa de mult încât, fără niciun semn, într-o dimineaţă, pe la ora 4 mi-a trimis cea mai greşită gramatical scrisoare. Dar aceea a rămas cea mai frumoasă scrisoare de dragoste pe care am primit-o vreodată. Nu ştiu pe unde este, dar cumva, într-un mod straniu, poate că e mai bine că s-a pierdut...
După marea dezvăluire, el a dispărut. E foarte dezorientant să pierzi totul fără nicio explicaţie. Este dureros să nu poţi nici măcar să-ţi iei la revedere şi nici să nu ştii unde să-l cauţi, atunci când vă despart mii de kilometri. Dar totul a rămas în trecut, iar eu spânzurată deasupra unei iluzii.
Acum încep să iubesc pe altcineva. E o iubire calmă, aşezată, cu nopţi dormite şi calde. O iubire care se dezvoltă frumos şi are deja o rădăcinuţă. O iubire care mă duce departe şi mă vă duce, posibil, şi mai departe. La 28 de ani nu-ţi mai permiţi luxul de a-ţi pierde capul cu prostii :)
Eu am învăţat că nu e nici bine, nici sănătos să rămâi legat de trecut. Fie că regreţi lucruri bune sau mai iei decizii greşite. Ai avut perioade fructuoase, timpuri în care viaţa era caracterizată de succes, fericire, împlinire. Ai luat probabil şi decizii proaste, ale căror consecinţe te-au prins acum din urmă. Nu rămâne prins în iţele încurcate ale trecutului. Nu reciti scrisori de iubiri apuse. Nu asculta melodii care te aruncă în descurajare. Nu mai face vizite la cruci reci.
Ci fiţi prezenţi în viaţa celor care vă iubesc acum. Spuneţi-le la timp, înainte sa dispară în lume sau din lume. Faceţi ce trebuie să faceţi. Spuneţi ce trebuie să spuneţi. Nu aşteptaţi ani ca să reparaţi ce aţi greşit. Nu lăsaţi să treacă 3-4 luni ca să clarificaţi ceva dureros. Şi nu vă culcaţi înainte să vă împăcaţi cu cei cu care v-aţi certat.
A, şi dacă îl găsiţi pe G.D. să-i uraţi la mulţi ani din partea mea. Şi să-i transmiteţi că l-am iertat.
[Editorial publicat pe 16 septembrie 2012, pe Majesty.ro]
0 comentarii:
Post a Comment