69.Panoul de plută

Mă uit de câteva minute la panoul meu de plută, unul dintre locurile care mă ajută să mă concentrez. În stânga şi în dreapta am hărtii şi hârtiuţe, cu ţinte mici şi colorate, şi informaţiile suficient de importante pentru viaţa mea pentru a le avea în faţa ochilor toată ziua.

Foto:  http://thefakestat.typepad.com

Pe panoul acesta, aşa acum sunt multe altele, există câteva hârtii care rămân acolo permanent. Adrese importante, numerele de telefon esenţiale, în cazul în care rămân fără telefon sau baterie la telefon, numărul de cont al asociaţiei pentru care strâng fonduri, motto-uri şi citate care îmi plac şi, în general, lucruri care ar putea să-mi folosească în viitorul apropiat.

De asemenea, există şi o listă în permanentă actualizare a sarcinilor pe care le am de făcut. Bileţele colorate, decupate uniform, scrise uniform, egal, cu litere atent pictate, ca şi cum ar rămâne acolo o eternitate. Dar nu despre panoul meu vreau să vă scriu. Dacă aceasta era intenţia mea era suficient să fac o fotografie pentru a vedea cu ochii voştri despre ce vorbesc.

Ceea ce voiam să spun este că panoul acesta este ca viaţa mea. Există lucruri pe care nu le scot niciodată de pe panou. Îmi cunosc prietenii, ştim că dacă avem nevoie unii de alţii ne găsim oriunde şi oricând. Ştiu că, oriunde mă aflu, există cineva care mă iubeşte din toată inima şi ar veni după mine să mă îngrijească.

Sunt sigură că dacă mă sufoc are cine să mă ia în braţe, că dacă mă scufund are cine să mă tragă la suprafaţă şi la naşterea primului copil, dacă va fi cazul, are cine să mă ţină de mână şi să fie acolo. Acestea sunt "hârtiile" care nu dispar niciodată de pe panoul de plută.

Mai sunt şi unele care se schimbă, altele chiar revin şi dispar la loc. Aceştia sunt oameni pe care îi cunoşti puţin sau cu care stai preţ de o excursie. Examene pe care nu le treci până nu înveţi şi ultimele pagini de curs. Staţii la care nu ştiai că trebuie să cobori, dar prin care treci, ocazional, ca să-ţi aminteşti de cel care te-a urcat în metrou.

Lucrurile acestea trecătoare lasă urme mereu, pentru că fiecare ac înfipt în panou lasă o gaură, un semn. Şi urmele acestea nu pot fi umplute de alte amintiri. O cruce în faţa căreia plângi pentru că pur şi simplu nu ştii ce să vorbeşti nu va ţine loc niciodată de soţ. Nici durerea unei cicatrice nu fi mai mică decât pierderea unui copil. Nicio colivie nu va putea fi umplută de o altă pasăre, chiar dacă pasărea ar cere ea însăşi să stea în captivitate.

Găurile acelea nu le umple nimic. Dar, spre deosebire de panoul meu de plută, viaţa are loc pentru multe alte amintiri. Nu vă descurajaţi de găurile lăsate în panou, nici de spaţiul pe care nu ai pus nimic. Viaţa, Dumnezeu, prietenii completează ce lipseşte. Iar ceea ce este acum gol va fi acoperit de lucruri atât de mari că lipsa va fi imperceptibilă. Vă promit eu!

{Editorial publicat pe site-ul Majesty, la data de 20 august 2012}