Problemă: Se dă o portocală. Mare şi zemoasă. Sau mică şi cu coajă groasă. Cu miros de copilărie. De cadouri şi brad. De bunici veseli şi generoşi. Orice fel de portocală.
Întrebare: Ce iese dintr-o portocală pe care o striveşti?
Răspuns: Din orice portocală strivită iese suc de portocale.
Fiecare dă pe faţă ceea ce este. Ai un obicei bun sau rău pe care îl nutreşti? Acela se va da pe faţă. Primii bani pe care îi cheltuieşti din salariu sunt pentru tine, pentru potolirea vreunui viciu sau unei plăceri ascunse? Dar ultimii bani pe ce se duc?
Foto: http://reflets.info |
Există portocale care sunt atât de stricate în interior încât zeama lor este amară. La fel, oameni care scuipă numai venin, care sunt înşelători, care promit ceva extrordinar doar ca să te vadă înălţat de bucurie şi apoi să îţi tragă preşul de sub picioare chiar atunci. Da, şi eu am făcut-o, ce scriu aici este o descriere a ceea ce pot şi sunt. Şi dacă aş fi pe deplin sinceră, aş scrie chiar tot.
Ideea nu este să „mă dau mare” cu egoismul şi răutatea mea. Unii mă cunoaşteţi deja aşa cum sunt, alţii îi cunoaşteţi pe alţii la fel de răi ca mine. Ce e de învăţat de aici? Cum putem să dăm suc de portocale în loc de amăreală neagră, putrezită?
Simplu şi dificil totodată. Trăindu-ne zilele producând suc de portocale. Aşa cum ne trăim zilele, ne trăim şi viaţa. Ce facem în fiecare zi, facem toată viaţa. Ce suc lăsăm să se formeze în noi, acela este sucul care dă pe faţă ceea ce suntem.
Tu ce alegi: suc de portocală sau...?
{Editorial publicat pe site-ul Majesty, la data de 7 august 2012}
2 comentarii:
Ha ha, tocmai am facut cunostinta cu un grup de persoane care nici nu concep sa-si puna asemenea intrebari de constiinta. Mai mult ca sigur ca ar rosi auzindu-le :))
Eh, dar ma bucur ca nu suntem toti asa. Si Denisa, cei cu adevarat egoisti nu recunosc asta niciodata de bunavoie ;) Asa ca nu te mai da drept exemplu negativ
@raluca: ce sunt si ce fac altii nu este treaba mea, eu am scris ce am observat la mine. Sunt o multime de oameni care stiu ca nu fac bine ce fac si totusi nu se schimba. A sti nu e sinonim cu schimbarea, tot asa cum un fumator stie ca nu e bine si totusi nu se opreste :D
Post a Comment