41. ...si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra

La inceput Dumnezeu a creat lumea. Si cel mai potrivit pentru om a fost impartirea timpului in saptamani de cate 7 zile: 6 pentru munca si una pentru odihna. 

O vreme oamenii au ascultat si respectat felul acesta amabil si diplomat al lui Dumnezeu de a-ti spune “exista un timp pentru munca si un timp pentru odihna. Nu te obosi prea mult, nu munci peste masura, ci ai grija de tine. Si in ziua de odihna, pusa deoparte pentru tine si pentru Mine, hai sa petrecem o zi intreaga si rotunda doar noi doi”.

La inceput omul a ascultat. Si a muncit atat cat a putut fizic si psihic, pentru ca apoi sa-si gaseasca desfatarea in ziua sa libera. Pe masura ce timpul a trecut, viata omului a devenit din ce in ce mai complicata. Uneori se intampla ca banii sa nu ne ajunga. Si tot uneori reusim sa ne gasim un loc de munca mai bine platit. Sau un al doilea loc de munca, o ocupatie care sa ne aduca un venit suplimentar. In viata insa toate au un pret.

Pentru cei mai multi, a avea banii necesari pentru toate este ceva ce se obtine cu pretul timpului de odihna. 10-12 ore pe zi de munca ma pot ajuta sa cumpar un mp3 player mai bun. Sau o rochie chic de culoare turcoaz. Sau somon afumat pentru diminetile mele somnoroase. Din pacate, banii aceia nu pot “cumpara” un copil atunci cand nu mai poti face unul. Nici nu pot cumpara amintiri placute, care sa umple ca un puzzle zilele petrecute pe drum, spre intalniri care nu iti fac placere. Nici macar nu pot cumpara o casa plina de oameni care sa te iubeasca, cu o bucatarie care sa fie umpluta de miros de mar copt, ceai de ghimbir si inghetata de menta.

Ne obosim atat pentru hartii si bucati de plastic, pe care le schimbam cu lucruri care ne umplu casele pentru ca apoi, tarziu, sa ni le dorim afara din casa caci ne sufoca. Dupa multi ani, si multi bani, si multe obiecte nenecesare, ne dam de fapt seama la ce atata alergare. La ce ne-a folosit toata goana si cui mai putem fi de folos, dupa ce nu ma avem nimic. Cui mai suntem de folos? Cui am vandut viata noastra? Si cum arata sufletul nostru, intors pe partea cealalta?

Asa cum e ea, lumea asta este un ghemotoc de paradoxuri: exista oameni care muncesc prea putin sau deloc si asteapta, cu mana intinsa, sa fie ajutati. Exista alti oameni care muncesc mai mult decat trebuie, cei despre care am scris mai sus. Obositi sunt toti, unii de stat, altii de munca. Si, inevitabil, imi vine in minte “cautati mai intai Imparatia cerurilor, si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra”. Abia dupa ce afli asta, incepe meditatia. Pai cum vine asta? Sa stau eu asa, sa imi organizez prioritatile invers decat o fac si sa obtin mai mult decat acum? Cand e vorba de “mai mult” sigur v-am atras atentia :)

In teorie, lectia este simpla: Dumnezeu pe primul loc in ierarhia prioritatilor noastre, apoi grija pentru restul. In practica, stomacul, acoperisul si patul isi cer dreptul la locul intai fara drept de apel. Cati dintre noi rezistam fara mancare sau apa o zi sau doua? Dar cati dintre noi rezistam sa tinem un post negru insotit de rugaciune? Cu mult mai putini.

Cati dintre noi rezistam avand in minte nesiguranta ca garsoniera inchiriata in care locuim nu ne va mai apartine si maine? Si cati dintre noi se multumesc cateva luni de vara bune fara un loc mai bun decat cerul de deasupra si pamantul ierbos de sub picioare? Cati dintre noi ar rezista ispitei de a impodobi cat mai frumos camera sau casa si ar rezista unei chili golase, fara geamuri termopan? Ce povestesc aici exista, stiti ca toate acestea sunt realitati.

Da, “toate celelalte”. Adica: o casa, nu trei. O haina, nu un sifonier plin de da pe deasupra. Un pat, nu un baldachin.

Noi avem libertatea de a alege dupa ce alergam si daca merita. Poate ca banii nu sunt totul, nici lucrurile pe care le putem schimba pe banii pe care ii avem. Si poate ca, zic si eu, banii aceia ne sunt dati pentru a ajuta pe altii, nu pentru a-i investi iar si iar in noi insine. Libertatea de alegere vine mereu impreuna cu responsabilitatea asumata. Pentru ce ai, pentru ce castigi, pentru ce poti. Este primul lucru pe lista mea din 2012: sa-mi golesc casa si viata de lucruri care ma sufoca si sa le fac mai utile altora. Ceea ce va doresc si voua!

{Editorial publicat pe site-ul Majesty pe 9 ianuarie 2012}