Cel mai frumos cadou (Oscar si Tanti Roz)

Dragă Dumnezeu,

Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine. Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin ştie să se bucure de viaţă, dar la o sută, când nici măcar să te mişti nu mai eşti în stare, trebuie să ştii să-ţi pui inteligenţa la lucru.

Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu până la capăt ce-am început. Eu mă simt niţel cam obosit.

Te pup. Pe mâine,

Oscar

Nu exagerez dacă vă mărturisesc că am început postarea aceasta de cel puţin 40 de ori. Cel mai greu lucru pentru cineva ca mine, care se exprimă cel mai uşor prin scris, este să scrie despre ceva ce l-a lăsat fără cuvinte. Prin urmare nu o să povestesc, dar vă voi spune câte ceva din experienţa care m-a lăsat speechless.

Era marţi dimineaţă când Raluxa punea o întrebare pe blogul ei, şi anume "Ce preţ are viaţa ta şi de ce?". Se dădea un premiu pentru unul dintre răspunsuri (o invitaţie dublă la spectacolul Oscar şi Tanti Roz de la Teatrul Bulandra). Ştiind că Raluca este un blogger foarte cunoscut, mă aşteptam ca - printre multe comentarii - şansele mele să fie foarte mici, aşa că ieri dimineaţă surpriza mea a fost cu atât mai mare cu cât primesc un e-mail drăguţ de la ea în care mă anunţa că i-a plăcut comentariul meu  şi mă roagă să confirm că mă pot duce la spectacol. Evident că am confirmat şi, deşi auzisem numai lucruri înălţătoare despre piesă, habar nu aveam la ce mă duc.

Îmi pare rău că nu m-a învăţat nimeni cuvintele cu care aş putea scrie ceva despre piesa aceasta şi despre reprezentaţia magistrală a celor 2 actori principali: Oana Pellea şi Marius Manole. Şi chiar dacă aş şti cuvintele, nu m-a învăţat nimeni să le potrivesc în propoziţii cu miez ca să pot descrie ce migraţii sufleteşti te curprind când eşti faţă în faţă cu Oscar şi Tanti Roz. Şi chiar de-aş şti şi cuvintele şi propoziţiile, tot nu aş putea să putea să povestesc ceva ce se simte, nu 5 minute, nu jumătate de oră, ci 150 de minute. Căutaţi cartea şi citiţi-o lent; căutaţi şi luaţi bilete la piesă, este mai bună decât cartea (asta venind de la cineva care adoră cărţile şi este întristată de ecranizări slabe); mergeţi la teatru şi fiţi părtaşi la miracolul acela care are loc în câţiva metri pătraţi, în care simţi şi lacrima, şi ţipătul tăcut, şi vocea lui Dumnezeu. 

Ce este şi mai important decât reprezentaţia în sine este campania Asociaţiei Salvează vieţi, care încearcă să doteze centrele oncologice din România cu camere sterile, astfel încât bolnavii de cancer să nu moară prematur ca urmare a infecţiilor dobândite în spital. Aşa cum spunea şi Oscar, "Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori." Campania scoate la lumină posibilitatea pentru persoanele juridice de a redirecţiona 20% din profitul anual către ONG-uri pe care să le sponsorizeze. Toate celelalte informaţii, inclusiv contractul de sponsorizare, pot fi găsite pe site-ul campaniei. Dacă nu aveţi o firmă, măcar daţi mai departe la 10 persoane informaţia aceasta. 

Mulţumesc Raluxa pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată!