Cum să fii singur

Dacă eşti la început singur, ai răbdare.

Dacă nu prea ai fost singur sau atunci când ai fost nu te-ai simţit bine, atunci aşteaptă. Vei vedea că e normal să fii singur de îndată ce îmbrăţişezi această stare.
Putem începe cu locurile acceptabile ale singurătăţii, cum ar fi baia, cafeneaua, biblioteca - unde poţi zăbovi ca să citeşti ziarul, unde poţi bea un ceai aromat şi să priveşti pe geam, unde poţi răsfoi vrafurile de cărţi aduse de peste timp, ţinute de alte mâini pe care nu le cunoşti. Acolo oricum nu ai voie să vorbeşti.
Mai este sala de sport. Dacă eşti timid, poţi să te aşezi în faţa oglinzilor şi să petreci timp cu tine în timp ce asculţi muzica ta preferată la căşti.
Mai este transportul în comun, pentru că noi toţi trebuie să ajungem în multe locuri. 
Şi mai există rugăciunea, meditaţia. Nimeni nu va gândi mai puţin despre tine dacă vei fi cu respiraţia întretăiată, în căutarea păcii şi a salvării. 

Începe simplu. 
Locurile pe care le-ai evitat înainte îţi pot da satisfacţii nebănuite. 
Bufetul unde iei prânzul - eşti înconjurat de oameni care mânăncă cu ochii în farfuria lor sau înspre locuri hăt departe; de angajaţi care au numai o oră la dispoziţie pentru a se bucura de o mâncare caldă şi a căror soţii lucrează în celălalt colţ al oraşului - aşa că ei, ca şi tine, vor fi singuri. Rezistă tentaţiei de a-ţi însoţi aceste momente cu telefonul. 
Când devii în largul tău să mănânci singur, ieşi la un restaurant cu faţă de masă şi tacâmuri. 
Nu eşti o persoană mai puţin interesantă dacă guşti dintr-un desert apetisant şi ştergi un pic de frişcă de pe farfurie. De fapt, cei de la mesele pline din jurul tău ar da orice să aibă plăcerea aceasta!

Mergi la cinematograf, unde e întuneric şi odihnitor, îmbrăţişat de scaunul tău, în mijlocul unei  comunităţi fremătânde. 

Mergi singur în pădure, iar copacii şi veveriţele vor avea grijă de tine. 

Mergi într-un oraş necunoscut şi bate stradă după stradă. Acolo sigur există statui necunoscute care nu au cui să vorbească. 

Iar băncile făcute pentru odihna străinilor care le împart pentru ceva secunde provoacă discuţii care nu s-ar fi născut vreodată dacă nu ai fi mers acolo singur. 

Societatea tăgăduieşte singurătatea. Ca şi cum oamenii singuri ar trebui să nu iasă din beciurile lor. Ca şi cum oamenii trebuie să aibă probleme dacă, după o vreme oarecare, ei rămân tot singuri. Dar singurătatea este o libertate ce zboară uşor, tăcut, albă ca vindecarea. Pentru că dacă eşti fericit în mintea ta, singurătatea este o binecuvântare. A fi singur este ok.