Sunt o criminală

Întrebare: cum poate o fată să cadă într-o groapă săpată de un iepuraş, să ajungă în mijlocul haosului şi să iasă de acolo neschimbată?

Răspuns: nu poate

Astăzi voi scrie despre o crimă. Aceasta este o crimă premeditată şi, deşi sunt şi victimă şi agresor, nu este legitimă apărare.  Nu, nu mi-am pierdut minţile, dar pur şi simplu pentru mine, viaţa nu mai poate continua astfel. Am rămas fără scuze, fără resurse, aşa că ăsta este ultimul lucru pe care-l mai am de făcut: crima.

M-am decis să ucid azi toate acele lucruri egoiste, bolnăvicioase, denigratoare, care nu atrag în viaţa mea decât o atitudine negativă. M-am decis să ucid lucrurile rele care mă definesc şi pe care, uneori, recunosc în tăcere că le iubesc. M-am decis să ucid pe acea Denisa slabă, plângăcioasă, care face dintr-o boală veche o scuză pentru orice (Doar între noi fie vorba, nu o să spun nimic despre incapacitatea unor medici deloc puţini de a pune un diagnostic în ultimii....7-8 ani de când am început să mă duc la consultaţii). 

Ziceam că m-am pus pe ucideri premeditate, în faţa cărora nu simt niciun fel de milă, remuşcare, doar sânge rece. Acesta nu mai poate fi un mod de viaţă, este o modalitate lină şi uşoară de a muri. Şi nu vreau să mor aşa devreme.  E timpul aşadar să nu mai ţin vase ciobite în dulapul inimii!

Cocoşaţi, zgâriaţi, răniţi mai mult sau mai puţin şi de cele mai multe ori tăvăliţi - aşa ieşim de regulă din luptele comune ale vieţii. Nu mai dormi nopţile, sperând că azi-mâine se schimbă ceva şi te trezeşti din vis. Ai da totul pentru ca, măcar de data aceasta, să nu-ţi mai pleci capul în ruşine. Măcar acum să ştii că ai tăi sunt bine. Măcar azi să nu te mai doară articulaţiile. Măcar un minut să nu mai ai migrene, coşmaruri, deziluzii. Uneori aşa este. Alteori it's all in our head. Mi-am dat seama că sunt mai expusă la uşi deschise decât la persoane care aşează umbre asupra mea şi mă strâng în corsete inutile. Renunţă la drogurile pe care alegem să le îngăduim şi hrănim în viaţa noastră, hai să renunţăm

Mai am o lună până reuşesc. Într-o lună se schimbă obiceiurile proaste, am timp suficient pentru ca pe 1 ale lui ianuarie să pot spune că păşesc cu dreptul în 2011. de ce să ne propunem de la 1 ianuarie şi nu de la 1 decembrie? De ce nu pe 2? De ce nu exact în ziua în care suntem cel mai motivaţi? Hai să nu mai fim bej, ci roşii, verzi, bleu dacă aşa simţim. 

Nici astăzi, nici mâine nu te teme să te duci în locuri în care nu ai mai fost şi să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut, pentru că acestea sunt necesare pentru a deveni ceea ce nu eşti încă. Oricât de mult lucrezi, calculezi, pregăteşti, ingredientul final necesar pentru a putea depăşi obstacolele se va rezuma întotdeauna la un praf de magie. Află-l şi continuă! Perseverează! Reuşeşte!

Fotografia este de aici.