Respectul post-mortem valorează fix cât două cepe degerate.
Zilele acestea se aduc omagii publice unui Actor, pe care mulţi poate nici nu s-au străduit să îl cunoască. Vreau să spun la început că am făcut o regulă ca să evit intenţionat subiectele uşoare (latest news and events, de exemplu), despre care oricum toată lumea are ceva de comentat. De data asta o să scriu ceva întrucât ce s-a întâmplat marţi a fost ca o madlenă proustiana care m-a readus în urmă cu un deceniu, în cei mai frumoşi 4 ani trăiţi vreodată.
Liceul a fost perioada în care am citit tot ce am putut şi am învăţat din pură plăcere chiar şi limba latină 
. Citeam pe atunci Enigma Otiliei şi am văzut şi ecranizarea romanului din anul 1972, cu Gheorghe Dinică în rolul lui Stănică Raţiu. De regulă, imaginaţia mea şugubeaţă colorează personajele din cărţi în culori diferite de ale celorlalţi cititori - poate că din cauza asta erau aşa de grozave orele de română!
. Citeam pe atunci Enigma Otiliei şi am văzut şi ecranizarea romanului din anul 1972, cu Gheorghe Dinică în rolul lui Stănică Raţiu. De regulă, imaginaţia mea şugubeaţă colorează personajele din cărţi în culori diferite de ale celorlalţi cititori - poate că din cauza asta erau aşa de grozave orele de română!
Prin rolul acela, Domnul Dinică a fost exact acel Stănică Raţiu pe care mi-l imaginasem eu când l-am citit pe Călinescu. Din cauza asta, el a fost singurul actor care mi-a influenţat viaţa fără să ne fi întâlnit vreodată şi care mi-a deschis apetitul pentru ecranizări. Oricum, de atunci nu am cunoscut un personaj care să fie exact ca cel din roman şi pentru asta Stănică Raţiu rămâne rolul meu preferat.
Marţi s-a sfârşit viaţa unui om pe care nu l-am văzut niciodată, dar care mi-a dat una dintre cele mai puternice motivaţii de până acum.
Datorită acelui moment am înţeles literatura şi filmul ca o poveste.
Datorită acelui moment am terminat liceul cu media 9,96.
Datorită acelui moment am slăbit 30 de kilograme.
Datorită acelui moment am descoperit puterea motivaţiei.
Şi pentru asta mulţumesc, domnule Dinică!
(© Denisa Stamate, 10 noiembrie 2009)
(© Denisa Stamate, 10 noiembrie 2009)
